O hotărâre definitivă şi irevocabilă dată recent de Curtea de Apel stabileşte că ridicarea maşinilor parcate în locuri nepermise, precum şi taxarea proprietarilor acestora, la recuperare, sunt ilegale.
Avocaţii au contestat legalitatea unei hotărâri de consiliu local care prevede că nu mai este nevoie să vină agentul de la Poliţia Rutieră să asiste firma care ridică maşinile parcate ilegal, ci vine cel de la Poliţia Comunitară. Astfel, nu se mai emite un proces verbal de contravenţie, ci o dispoziţie de ridicare, asupra căreia judecătoria nu se mai poate pronunţa. Era anulată astfel, posibilitatea de a contesta în justiţie amenda, în contextul în care contravenţia a fost înlocuită cu o taxă de returnare a maşinii. Piperea a susţinut în faţa judecătorilor că un act normativ cum este Codul Rutier nu poate fi modificat decât prin lege sau prin ordonanţă, iar instanţa i-a dat câştig de cauză.
Din păcate, maşinile bucureştenilor din sectoarele 4 şi 6 vor fi ridicate în continuare până când cele două primării vor primi decizia de la Curtea de Apel. După ce vor avea înştiinţarea instanţei, primăriile trebuie să informeze firmele care ridică autoturismele şi abia atunci şoferii vor putea răsufla liniştiţi.
„Încă nu avem decizia instanţei redactată. Vom respecta decizia instanţei. Dacă este executorie, noi nu vom face altceva decât ceea ce spune legea. Eu spun că trebuie respectată decizia instanţei, indiferent care ar fi ea, pentru că nu este nimeni mai presus de lege„, a declarat la România TV Gabriel Petrea, viceprimarul sectorului 6.
Avocat: Hotărâre consiliilor locale este nelegală, ea nu mai are efecte pentru nimeni
Până când hotărârea consiliilor locale, care permite ridicarea maşinilor, nu va fi desfiinţată de primării, şoferii care se vor trezi fără autoturisme trebuie să deschidă procese.
„Din păcate, până nu se desfiinţează hotărârea de către primărie, fiecare şofer căruia i se va ridica maşina trebuie să îşi facă procese, dar din punctul de vedere al legii contenciosului administrativ, câtă vreme Curtea de Apel Bucureşti, în mod irevocabil, a spus că această hotărâre este nelegală, atunci ea nu mai are efecte pentru nimeni şi nici nu se mai poate emite o altă hotărâre cu acelaşi conţinut. Această hotărâre a Curţii poate crea un precedent şi pentru celelalte sectoare sau oraşe„, a explicat la România TV avocatul care s-a ocupat de caz.
Mai mult, specialistul a precizat că cei care vor continua să aplice această hotărâre a consiliului local, de la primărie şi până la firmele care ridică maşini sunt „într-un mare pericol de responsabilitate penală”.
„Firma mea va continuă să ridice maşinile din sectoarele 4 şi 6”
De cealaltă parte, directorul firmei Ilcor Auto SRL, cea care ridică maşinile parcate ilegal în sectoarele 4 şi 6, spune că „nu a existat o hotărâre prin care Curtea de Apel Bucureşti trimite în ilegalitate ridicarea maşinilor parcate în locuri nepermise în cele două sectoare„. Mai mult, el a precizat că decizia Curţii de Apel Bucureşti se aplică numai într-un singur caz, cel al lui Carmen Brumă, care a dat Primăria sectorului 4 în judecată şi care a fost reprezentantă de Gheorghe Piperea.
„Domnul avocat Piperea cu societatea mea nu a câştigat niciun proces niciodată. Este o excepţie de nelegalitate într-un caz punctual. Cei de la sectorul 4 au pierdut pe un caz punctual, pe o excepţie de nelegalitate. Decizia Curţii de Apel Bucureşti se aplică doar pe cazul respectiv (Carmen Brumă n.r.), nu şi pe alte cazuri, nu se poate generaliza. Firma mea va continuă să ridice maşinile din sectoarele 4 şi 6, iar poliţia locală va continua să însoţească echipele care ridicată maşinile„, a spus Bogdan Bona, directorul Ilcor Auto SRL.
Avocat: Consiliile locale au făcut o construţie artificială în cazul ridicării maşinilor
Avocaţii au contestat legalitatea unei hotărâri de Consiliu Local care prevede că nu mai este nevoie să vină agentul de la Poliţia Rutieră să asiste firma care ridică maşinile parcate ilegal, ci vine cel de la Poliţia Comunitară. Astfel, nu se mai emite un proces verbal de contravenţie, ci o dispoziţie de ridicare, asupra căreia judecătoria nu se mai poate pronunţa. Era anulată astfel, posibilitatea de a contesta în justiţie amenda, în contextul în care contravenţia a fost înlocuită cu o taxă de returnare a maşinii.
Acesta a susţinut în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti şi, ulterior, în faţa celor de la Curtea de Apel, că un act normativ cum este Codul Rutier nu poate fi modificat decât prin lege sau prin ordonanţă. Ambele instanţe i-au dat dreptate.
„Este o construţie artificială a celor de la consiliile locale, care au dat această competenţă Poliţiei locale, tocmai pentru a se evita procedura legală prin care procesele verbale emise de poliţiştii rutieri se contesta la instanţă. Acum, prin decizia instanţei, s-a desfiinţat această construcţie ilegală„, a mai avocatul