Peste o sută de pasageri, blocaţi pe Aeroportul Otopeni

Peste o sută de pasageri au rămas blocaţi ore întregi pe Aeroportul Otopeni, în Capitală. Incidentul s-a produs din cauza unei defecţiuni tehnice la serviciul de control aerian din Marea Britanie şi astfel cursele aeriene au avut întârzieri.
Iulian Tudor
07 dec. 2013, 11:13
Peste o sută de pasageri, blocaţi pe Aeroportul Otopeni

O defecţiune tehnică la serviciul de control aerian din Swanwick a provocat haos în transportul aerian britanic şi a provocat întârzieri şi anulări de zboruri în Marea Britanie şi Irlanda, au anunţat autorităţile aeroportuare, scrie Medifax care citează AFP.

Aeroporturilor londoneze Heathrow, Stansted, Gatwick şi Luton precum şi cele din Dublin, Glasgow şi Edinbourgh şi Cardiff au anunţat toate întârzieri importante.

Şi la Bucureşti, pe Aeroportul Otopeni, au fost înregistrate întârzieri din cauza defecţiunii din Marea Britanie. Astfel, o cursă cu 115 pasageri la bord nu a putut decola la ora 8.30 pentru că nu putea ateriza pe aeroportul Heathrow. Pasagerii au stat peste trei ore în terminalul de plecare până când avionul a primit permisiunea de a decola.

Mai multe zboruri naţionale şi internaţionale au fost anulate pe Heathrow, principalul aeroport din Europa după numărul de pasageri şi primul din lume în privinţa traficului internaţional al călătorilor.

„Dificultăţi de a trece de la modul de noapte la cel de zi” la Swanwick, în sudul Angliei, sunt la originea problemei, a anunţat serviciul de control aerian britanic. „Inginerii lucrează pentru a rezolva problema cât mai repede posibil”, a adăugat aceeaşi sursă.

„Problemele tehnice privind controlul aerian în sudul Angliei provoacă întârzieri pentru unele zboruri cu destinaţia Anglia şi către continentul european în această dimineaţă”, a anunţat aeroportul din Dublin.

Un purtător de cuvânt al aeroportului Stansted a declarat că toate zborurile înregistrează la plecare întârzieri cuprinse între 30 de minute şi două ore. La Gatwick, 20 la sută din zboruri au avut întârzieri la plecare, iar pasagerii au fost avertizaţi că riscă să aştepte mai multe ore înainte de a putea pleca.

Compania Ryanair a avertizat că ar putea înregistra perturbări „semnificative” şi „poate anulări”.

DailyBusiness
Capcanele contractelor prin telefon. Cum îți poți pierde banii și liniștea în doar câteva minute!
Spynews
Cristina Pucean se confruntă cu probleme de sănătate! Dansatoarea are nevoie de perfuzii | FOTO
Bzi.ro
Gabriela Cristea a plecat de la Antena Stars pentru că este însărcinată? Care este detaliul care a dat de gândit
Capital.ro
Verdict în justiție pentru Cristela Georgescu. Decizia Curții de Apel pentru soția lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Cum pot obține pensionarii o reducere de 50% la biletele de tratament și unde le pot folosi?
DailyBusiness
10.000 de lei cadou pentru românii care stau la casă! Cum poți primi banii cu un simplu dosar
Adevarul
Când a fost cel mai greu de trăit în România. Trei momente negre din istoria economică recentă marcate de sărăcie, foamete, șomaj
wowbiz.ro
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Spynews
Vulpița a ajuns cu băiețelul ei la spital. Cum a fost văzută Veronica Stegaru / FOTO
Spynews
Șase persoane au murit și șapte au fost rănite, după un incendiu devastator la un azil de bătrâni. Cum s-a produs tragedia
Evz.ro
Vremea joacă iar feste. Anunț neașteptat de la ANM
Ego.ro
Imagini neașteptate cu Melania Trump! Mulți s-au întrebat dacă ea e în aceste imagini
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Când intră banii pe cardurile de energie, în 2025, și cine beneficiează de ele. La ce sume s-a ajuns
Cancan.ro
Prima reacție a lui Gabi Bădălău, după ce CANCAN.RO a dezvăluit că se iubește cu Ema Uta: 'Am tot dreptul!'
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Anunț pentru toți românii care au făcut credit la bancă. Decizia pe care clienții trebuie să o respecte
StirileBZI
Călin Georgescu intră în turul doi! Cu cine va lupta la alegerile prezidențiale din 2025
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
substantial.ro
Marcel Ciolacu consideră reîntoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă un „moment istoric”
MediaFlux
Cum poți reduce consumul de carburant. O metodă mai puțin cunoscută de șoferi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mașina electrică vs automobilul cu combustie: cât se poate supraviețui în ger? (Video)