O maşină care se deplasa dinspre Rădăuţi spre Suceava, condusă de o femeie de 31 de ani, a ajuns în afara carosabilului după ce aceasta a pierdut controlul volanului.
La sosirea ambulanţelor, copiii, cu vârste între 3 şi 5 ani, au fost găsiţi în afara habitaclului.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat, pentru Agerpres, că unul dintre copii era într-o stare gravă.
Poliţia cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.