Blaga: Mă aşteptam ca Udrea să nu facă doar figuraţie, e mai mult cu sufletul în altă parte decât în PDL

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că s-a aşteptat ca Elena Udrea "să fie mult mai aproape de partid, mult mai muncitoare, potrivit Mediafax. Blaga ar fi dorit ca Udrea să fie mai activă la dezbaterea bugetului, unde a făcut figuraţie câteva minute" şi a arătat că aceasta "iese în faţă" doar cu afirmaţii privind PDL "care îi fac rău ei".
Filip Stan
09 dec. 2013, 10:34
Blaga: Mă aşteptam ca Udrea să nu facă doar figuraţie, e mai mult cu sufletul în altă parte decât în PDL

Blaga a fost întrebat cum comentează faptul că Elena Udrea a spus despre competiţia internă din PDL că este „un exerciţiu de imagine ratat”.

„Aşa vede Elena Udrea şi eu cred că iese în faţă doar cu astfel de declaraţii care îi fac rău ei în primul rând, adică a nu ţine cont şi a nu-i respecta pe cei 130.000 de colegi care deja au votat (pentru candidatul PDL la prezidenţiale – n.r.) din 185.000 şi discutăm doar de cei care îndeplineau condiţiile cerute de Colegiul Director Naţional, adică aveau cotizaţia la zi plătită acum două luni de zile când a început competiţia. Deci, nu poţi să fii de acord cu această tratare nelalocul ei a colegilor de partid”, a precizat Blaga.

El a mai spus că Elena Udrea „este mai mult cu sufletul în altă parte decât în PDL”.

„De altfel, m-aş fi aşteptat ca ea să fie mult mai aproape de partid, mult mai muncitoare, de exemplu, la dezbaterea bugetului, unde a făcut figuraţie câteva minute şi atunci sigur că aş fi apreciat lucrurile astea. Dar eu cred că ea mai mult cu sufletul este în altă parte decât în PDL”, a apreciat Vasile Blaga.
El a făcut aceste declaraţii înainte de şedinţa BPN al PDL.

VEZI SI:

Blaga: PDL nu atacă bugetul la Curtea Constituţională. Nu am găsit motiv să-l atacăm

 

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Românii care stau la casă sunt obligați să plătească. Este ORDIN în România
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Adevărul despre Traian Băsescu. A lovit sau nu a lovit copilul
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Mașinile sunt interzise. Restricția a intrat în vigoare de miercuri, 14 august, de la ora 20:00
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Daniel Baciu, anunțul momentului pentru seniori după ce s-a terminat recalcularea! Șeful Casei de Pensii a dat vestea: „Avem o creștere a pensiei”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...