„Din păcate, unii consilieri au fost iresponsabili şi au făcut un joc politic murdar. Insist pe această idee: ne-au pus într-o situaţie extrem de dramatică, prin care putem pierde şi banii plătiţi până acum, dar şi sediul municipalităţii„, a declarat Nicolaescu, după respingerea proiectului în şedinţa de îndată a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Potrivit lui Marcel Nicolaescu, din 2009, municipalitatea a plătit aproximativ 9,7 milioane de euro chirie pentru actualul sediu, bani care puteau constitui un avans la cumpărarea întregului imobil.
„Eu, personal, vă spun cu toată responsabilitatea că nu am crezut că vom ajunge aici, în situaţia de a pierde aceşti 9,7 milioane de euro”, a mai spus viceprimarul PNL, potrivit Mediafax.
Nicolaescu a mai spus că se va lua legătura cu proprietarii imobilului, luni după-amiază, pentru a găsi o soluţie atât pentru păstrarea sediului, dar şi a banilor.
CITEŞTE ŞI Primăria Capitalei a rămas FĂRĂ SEDIU
La momentul vânzării imobilului de la fostul la actualul proprietar, clădirea a fost evaluată, în urma expertizei, la 11,5 milioane de euro, în prezent municipalitatea plătind aproape 90% din acea sumă, a mai spus viceprimarul.
Întrebat de ce municipalitatea nu şi-a exercitat, până la acest moment, opţiunea privind cumpărarea imobilului, Marcel Nicolaescu a explicat că nu exista încă „o situaţie de ansamblu”, fiind aşteptat termenul final pentru închiriere, astfel încât să se treacă la posibilitatea de a cumpăra imobilul.
Totodată, Nicolaescu a arătat că situaţie este disperată şi din punct de vedere al desfăşurării activităţii primăriei, el arătând că în actualul sediu lucrează, pe lângă aparatul executiv, şi dispeceratele de iarnă, care gestionează mai multe servicii în anotimpul rece.
Proiectul privind prelungirea contractului de închiriere a actualului sediu al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) a fost respins de consilierii generali, luni, în şedinţa de îndată convocată de primarul general Sorin Oprescu. Pentru aprobarea proiectului era necesar un număr de 35 de voturi, însă au fost prezenţi doar 33 de consilieri, în condiţiile în care reprezentanţii PDL în CGMB au părăsit sala de şedinţe, iar alţi consilieri au fost absenţi. Proiectul a primit 29 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă”, fiind înregistrate şi trei abţineri.
Înainte ca proiectul să fie supus la vot, consilierii PPDD au arătat că au rămas pentru a vota în condiţiile în care amendamentul propus de ei, respectiv prelungirea contractului de închiriere cu trei luni, şi nu cu un an, aşa cum se prevedea în forma iniţială, va fi aprobat. Amendamentul a fost aprobat, astfel că reprezentanţii PPDD au rămas în sală, votul „împotrivă” şi cele trei abţineri venind, ulterior, din rândul lor.
Tot înainte de votul final, liderul de grup al PNL, consilierul general Cornel Pieptea, a făcut o scurtă prezentare a situaţiei contractului de închiriere a actualului sediul al Primăriei Capitalei.
Astfel, contractul a fost încheiat în 2009 pentru un imobil cu suprafaţa de 12.576 de metri pătraţi, pentru care municipalitatea plătea 17,88 de euro pe metru pătrat, proprietarii de atunci, SC Iliotomi Grup SRL, optând atunci pentru nefacturarea TVA, a precizat Pieptea.
Încă de la începutul acestui contract, a existat o clauză potrivit căreia exista posibilitatea ca municipalitatea să poată să exercite opţiunea de cumpărare a imobilului. Ulterior, în iunie 2010, clădirea a fost vândută de SC Iliotomi Grup către SC Apatel Properties SRL, iar CGMB a aprobat un act adiţional la contractul iniţial, prin care municipalitatea plătea 14,387 euro pe metru pătrat plus TVA, iar suprafaţa clădirii se mărea la 12.906 de metri pătraţi, ca urmare a construirii unor lifturi exterioare.
Astfel, potrivit lui Pieptea, în 2010, municipalitatea a plătit 10.944.679 lei, în 2011 – 11.377.823 de lei, în 2012 – 11.940.815 lei, iar în 2013 – 9.046.757 lei.
Consilierii PDL au cerut colegilor din CGMB să nu voteze pentru prelungirea contractului de închiriere a actualului sediu al PMB, după ce s-ar fi plătit 11 milioane euro, fără să fie încheiat un contract de leasing.
„Cu mai bine de trei ani în urmă fostul Consiliu General al Municipiului Bucureşti, după mai multe respingeri, a aprobat mutarea într-un nou sediu pe perioada consolidării clădirii PMB cu condiţia încheierii unui contract de leasing financiar”, a declarat consilierul PDL Mircea Raicu, la un protest al consilierilor PDL, în faţa primăriei, înaintea şedinţei de îndată de luni a CGMB pentru prelungirea contractului de închiriere a sediului municipalităţii.
În şedinţa din 28 noiembrie, consilierii generali ai Capitalei au scos de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii contractului de închiriere pentru actualul sediu al municipalităţii.
Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, declara atunci că PDL şi PPDD vor solicita constituirea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice modul în care sunt gestionaţi toţi banii din Primăria Capitalei, acuzându-l pe primarul general că face „jaf” din banul public.
Viceprimarul Capitalei Marcel Nicolaescu spunea atunci că actuala clădire în care funcţionează municipalitatea nu va mai fi cumpărată, având în vedere că, în toamna anului viitor, cel mai târziu, municipalitatea va reveni în vechea clădire, din bulevardul Regina Elisabeta.