Până să fie numit adjunct al inspectorului general Petre Tobă, chestorul Viorel Vasile a ocupat, în perioada martie 2011 – martie 2012, funcţia de şef al Poliţiei Capitalei, după care a fost director al Direcţiei de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, potrivit Mediafax.
La rândul său, chestorul Gheorghe Popa ocupa, din luna mai a acestui an, funcţia de director adjunct al IGPR şi avea în subordine Direcţia de Investigaţii Criminale şi pe cea de Investigarea Fraudelor. Începând de luni, acesta a devenit responsabil peste structurile de ordine publică, iar investigaţiile criminale şi investigarea fraudelor au fost preluate de chestorul Viorel Vasile.
În urma concursului din 22 noiembrie, chestorul Florentin Robescu a obţinut numirea pe aceeaşi funcţie de adjunct pe care o ocupa şi până acum, însă ca împuternicit. Acesta are în subordine Direcţia de Combatere a Crimei Organizate, Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor şi Serviciul Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIIAS).