Accidentul s-a petrecut la Filipeştii de Târg, la intersecţia cu drumul spre Diţeşti, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, Raluca Brezeanu, citată de Agerpres.
Ambulanţa aparţine unei firme private, iar în urma coliziunii dintre cele două autovehicule, trei persoane au fost rănite. Cele trei persoane din ambulanţă erau transportate la spital pentru dializă. Din primele date, vinovat pentru producerea accidentului este şoferul ambulanţei, care nu a oprit la indicatorul Stop.