Daniel Chiţoiu: MFP sprijină activ construirea unui climat favorabil investiţiilor din România

Ministerul Finanţelor Publice sprijină activ, şi prin iniţiativă legislativă, construirea unui climat favorabil investiţiilor din România, inclusiv prin intermediul pieţei de capital, a afirmat, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, cu prilejul unei întâlniri cu o delegaţie a Bursei de la Londra (London Stock Exchange).
Romania TV
10 dec. 2013, 20:27
Daniel Chiţoiu: MFP sprijină activ construirea unui climat favorabil investiţiilor din România

În acest sens, ministerul se va implica în mai multe grupuri de lucru cu reprezentanţi ai bursei, ai ASF, care vor viza asigurarea unui climat favorabil investiţiilor străine în România, atragerea de surse de capital prin piaţa de capital ca alternativă la creditarea de către băncile comerciale şi, în general, adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru stimularea sectorului privat.

La rândul lor, membrii delegaţiei Bursei de la Londra au subliniat că investitorii văd un potenţial enorm în această zonă, prin urmare pregătirea din timp a următoarelor listări ar putea aduce beneficii substanţiale Guvernului şi companiilor de stat care vor fi listate.

Membrii delegaţiei s-au arătat dispuşi să construiască împreună cu oficialii români un cadru strategic de colaborare pentru a putea atinge cu succes obiectivele stabilite în cadrul procesului de privatizare a companiilor.

Potrivit unui comunicat al MFP, întâlnirea a avut loc în contextul recentului succes internaţional al listării companiei Romgaz şi a interesului deosebit manifestat de investitorii străini pentru sectoare româneşti cu potenţial investiţional (energie, transporturi, agricol), precum şi în contextul în care în anul 2014 vor fi listate o serie de companii de stat, în special din domeniul energiei (Hidroelectrica, Electrica, Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara).

Pe agenda discuţiilor, s-au regăsit o serie de subiecte de interes, precum definirea şi implementarea unei strategii pentru următoarele privatizări, atragerea de noi investitori cu suportul Bursei de la Londra, precum şi expunerea media a României faţă de comunitatea financiară internaţională.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, Daniel Chiţoiu a dat asigurări că reformele structurale vor continua aşa cum au fost convenite cu partenerii internaţionali ai României.

În plus, ministrul Finanţelor Publice a mulţumit membrilor delegaţiei pentru suportul pe care Guvernul României l-a primit în cadrul procesului de listare a companiei Romgaz la bursa londoneză.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Stațiunea celebră din România, goală înainte de Paște. Este prima dată în două decenii când se întâmplă asta
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbări în Codul Muncii. Angajații care își vor face singuri programul de lucru
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Lumânarea de la Înviere nu se aruncă! Ce trebuie să facem cu lumânarea după ce trecem pragul casei
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai