Două unități de învățământ din municipiul Târgoviște – Școala „Mihai Viteazul” și Şcoala „Paul Bănică” – vor suspenda cursurile începând de săptămâna viitoare, potrivit Mediafax.
Reprezentanții celor două unități de învățământ au propus suspendarea cursurilor începând de luni, întrucât caloriferele electrice nu încălzesc suficient sălile de clasă, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, Mihaela Anton.
Săptămâna aceasta, în total, cinci școli din Târgoviște au propus suspendarea cursurilor din cauza frigului din clase. În două dintre cele cinci unități de învățământ, respectiv Școala „Matei Basarab” și Liceul „Bălașa Doamna”, cursurile au fost suspendate doar pentru elevii din ciclul primar, în timp ce în școlile „Radu cel Mare”, „Paul Bănică” și „Mihai Viteazul” decizia de suspendare a cursurilor este valabilă pentru toți elevii.
Cursurile vor fi suspendate până la începerea vacanței de iarnă, urmând să fie recuperate în luna ianuarie, când orarul zilnic va fi prelungit cu o oră, a precizat purtătorul de cuvânt al ISJ Dâmbovița.
În urma deciziei de suspendare a cursurilor, câteva sute de elevi vor rămâne acasă.
În municipiul Târgovişte funcţionează 34 unităţi de învăţământ dintre dare 14 licee, zece şcoli gimnaziale, nouă grădiniţe şi o Şcoală Gimnazială Specială.
Duminică şi luni, 13 unităţi de învăţământ din Târgovişte care nu aveau căldură au primit peste 300 de calorifere electrice, cumpărate din banii municipalităţii şi ai unei firme care a donat către Consiliul Judeţean Dâmboviţa banii necesari achiziţionării a peste 150 de calorifere.
Zeci de imobile din Târgovişte – unităţi şcolare, blocuri de locuinţe ANL, blocuri de locuinţe sociale şi instituţii publice între care şi primăria – au rămas fără căldură după ce societatea de termoficare Termica, la care respectivele imobile erau racordate, a intrat în insolvenţă şi şi-a încetat activitatea.