MERSUL TRENURILOR 2014. Ce se schimbă şi cum poţi ajunge la Viena cu 39 de euro. Cum se circulă de Sărbători

MERSUL TRENURILOR 2014 a intrat în vigoare pe  13 decembrie 2014. Zilnic, 1.169 de trenuri circulă în România, cu aproximativ 200 mai puţine decât în planul de mers 2012 - 2013. Mersul trenurilor va avea însă un program special de Sărbători. 
Iulian Tudor
20 dec. 2013, 08:56
MERSUL TRENURILOR 2014. Ce se schimbă şi cum poţi ajunge la Viena cu 39 de euro. Cum se circulă de Sărbători

MERSUL TRENURILOR 2014. În traficul intern, CFR Călători va asigura şi în 2014 serviciul public de navetă între marile oraşe şi localităţile din proximitatea acestora. Totodată, se va menţine mersul de tren cadenţat pe rutele unde condiţiile de circulaţie şi exploatare permit acest lucru şi unde traficul de călători plătitori este cu preponderenţă de navetă, respectiv Bucureşti Nord – Piteşti – Craiova prin Roşiori Nord, Bucureşti Nord – Ploieşti şi Constanţa – Mangalia (în sezonul estival), arată CFR Călători, într-un comunicat de presă.

Pentru a ajunge în zonele turistice, cum sunt Valea Prahovei şi Vatra Dornei, pasagerii vor avea în continuare la dispoziţie un număr suficient de trenuri, în funcţie de sezon şi de trafic.

Faţă de 2013, toate trenurile InterRegio vor circula zilnic, cu excepţia a trei perechi de trenuri pe ruta Bucureşti Nord – Ploieşti. În plus, din 1 februarie va fi introdusă câte o pereche de trenuri pe fiecare dintre rutele Bucureşti Nord – Constanţa, Galaţi – Constanţa şi Drobeta Turnu Severin – Timişoara Nord . Totodată, se va relua legătura Bucureşti Nord – Cluj Napoca prin Simeria, cu trenurile IR 1823/1824, iar trenurile IR 1621/1622 vor conecta Bucureşti Nord de Timişoara prin Arad.

MERSUL TRENURILOR 2014: Trenuri directe către Viena

În noul an, pasagerii vor avea la dispoziţie zilnic trenuri internaţionale directe de la Bucureşti Nord către Viena (cu preţuri de la 39 euro pe sens), Budapesta (de la 29 euro pe sens), Sofia, Istanbul, Chişinău.

De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca. Din Timişoara, pasagerii pot călători zilnic către Belgrad, prin Vârşeţ, cu un preţ de 14 euro.

CFR Călători a mai arătat că în 2014 vor fi continuate lucrările de reabilitare a infrastructurii feroviare pe coridorul IV Paneuropean, în zonele cu lucrări urmând să scadă cu până la 50 la sută capacitatea de circulaţie.

Compania menţionează că, prin plata călătoriei, pasagerii fac posibilă menţinerea în circulaţie a trenurilor pe care le utilizează pentru a se deplasa către locul de muncă sau către o destinaţie de vacanţă, evitând creşterea preţurilor legitimaţiilor de călătorie prin taxarea suplimentară în tren sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

„Tarifele CFR Călători reflectă misiunea socială a companiei ca transportul feroviar să fie accesibil tuturor categoriilor de călători, inclusiv acelora cu venituri mici. Site-ul www.cfrcalatori.ro permite achiziţia rapidă a biletului de tren şi oferă informaţii detaliate despre toate facilităţile de călătorie şi avantajoasele oferte comerciale”, a precizat sursa citată.

MERSUL TRENURILOR 2014: Cum se pot obţine reduceri

Compania a adăugat că, pentru cumpărarea în avans a legitimaţiilor de călătorie, se acordă reduceri între 10 şi 25 la sută.

Biletele de călătorie gratuită cu valabilitate pe anul 2013 acordate pentru veteranii, invalizii şi văduvele de război în baza Legii 44/1994 şi cele pentru persoanele cu handicap acordate în baza Legii 448/2008 sunt valabile până la data de 31 ianuarie 2014 inclusiv, a precizat sursa citată.

De asemenea, biletele de călătorie gratuită pentru revoluţionari valabile pentru anul 2013, acordate în baza Legii 341/2000, vor fi primite la viză până la 31 decembrie 2013. În baza acestor bilete, se pot elibera bilete doar pentru călătoria până la data de 31 decembrie 2013.

În baza cupoanelor-talon, valabile până la 31 decembrie 2013, acordate pensionarilor, persoanelor persecutate politic şi etnic conform Legii 147/2000, Decretului-Lege 118/1990 şi Legii 189/ 2000, se pot elibera bilete până la 31 decembrie 2013 pentru călătorii în cursul lunii ianuarie 2014, cu respectarea perioadei de anticipaţie, potrivit CFR Călători.

În baza cupoanelor de 50 la sută reducere pentru studenţi, valabile până la 31 decembrie 2013, se pot elibera bilete pentru luna ianuarie 2014, cu respectarea perioadei de anticipaţie şi în condiţiile în care achiziţia biletului se face nu mai târziu de ultima zi a anului 2013.

Carnetele de cupoane cu 18/24 de file, având 2013 ca an de valabilitate înscris pe copertă şi care sunt emise în perioada octombrie – decembrie 2013, sunt valabile pentru 2014 şi vor fi primite la viză, acordându-se reducerea de 50 la sută la tariful de tren InterRegio, clasa a II-a, numai cu modificarea anului de pe copertă din 2013 în 2014 şi aplicarea ştampilei instituţiei de învăţământ, potrivit sursei citate.

Călătorii pot obţine informaţii despre circulaţia trenurilor de pe site-ul oficial al companiei, la adresa www.cfrcalatori.ro, la numărul de telefon 021/9521 sau de la personalul din staţiile CFR.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Lovește capota mașinii înainte de a porni motorul. La ce ajută
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunțul nopții despre Gheorghe Dincă. Ce s-a întâmplat cu criminalul din Caracal
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Fondurile de pensii private din România înregistrează o creștere semnificativă a activelor
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători