PROGNOZA METEO: Vreme rece, ceaţă şi polei, în aproape toată ţara

În vestul şi în centrul ţării, duminică vremea va fi relativ rece, în schimb în restul teritoriului sunt aşteptate valori termice în general mai ridicate decât cele obişnuite ale perioadei.
Alina Costache
14 dec. 2013, 15:42
PROGNOZA METEO: Vreme rece, ceaţă şi polei, în aproape toată ţara

Se va vedea soarele în Oltenia, Muntenia şi la munte, în timp ce în celelalte regiuni norii vor domina cerul în cea mai mare parte a zilei. Pe arii restrânse va fulgui sau va burniţa şi vor fi condiţii de polei, iar ceaţa cu chiciură nu lipseşte din peisajul meteo şi va fi prezentă mai ales dimineaţă local în centru şi izolat în rest. Temperaturile maxime vor avea valori de la -3…-2 grade local în Maramureş şi Transilvania până la 7…8 grade în dealurile Munteniei.

Bucureştenii se vor bucura duminică de o vreme uşor mai caldă decât în mod normal la această dată, cu cele 5…6 grade pe care le vor strânge termometrele peste zi.  Deşi dimineaţă este înnorat şi este posibil să fie puţină ceaţă, spre prânz soarele preia controlul asupra cerului.

În Transilvania ziua începe cu ceaţă sau nori de nivel jos ce pe alocuri pot pesista pe tot parcursul zilei şi pot fi asociate cu fulguieli sau burniţă ce ar putea duce la apariţia poleiului. În aceste condiţii temperaturile rămân la cote destul de modeste, -3 grade în Miercurea Ciuc, 1 grad în Sibiu  şi numai 0 grade în Târgu Mureş şi Albă Iulia.

Ceaţa si norii groşi se lasă greu duşi duminică din partea de nord-vest a ţării, unde abia în orele amiezii este posibil să se zărească câteva raze de soare. Pe fondul norilor persistenti temperaturile nu trec de minus 2 grade în Satu Mare, 0 în Baia Mare şi 2 grade în Oradea.

Şi în partea de vest a ţării ziua poate să înceapă cu ceaţă în zonele joase, dar spre prânz este rost să se vadă şi soarele. În aceste condiţii, valorile termice se apropie de normalul perioadei, cu cele 3 grade din Arad şi Reşiţa şi 4 grade în Timişoara.

În Oltenia este o vreme blândă de mijloc de decembrie cu puţin ceaţă în zori şi soare peste zi. Vântul nu se simte, iar meteorologii anunţă maxime de aproximativ 5…6 grade în apoape toată regiunea.

În dealurile Munteniei sunt aşteptate duminică cele mai ridicate temperaturi de la noi din ţară, respectiv 8 grade în Piteşti. Valori termice plăcute se vor inregsitra şi mai jos, spre Lunca Dunării, unde temometrele vor arată 5 grade în Alexandria şi Giurgiu. Toate acestea pe fondul soarelui generos în zonele deluroase şi montane, dar şi la câmpie, după ce se va risipi ceaţă matinală.

Şi în sud-est este posibil să apară puţină ceaţă dimineaţa, dar soarele va prelua repede contolul asupra cerului şi va ridică mercurul în termometre spre 5 grade în Buzău şi 6 grade în Călăraşi, Tulcea şi pe litoral, la Constanţa.

În Moldova soarele se ascude printre nori, dimineaţă nu este exclus să se formeze ceaţă, iar vântul apoape că nu se simte. Maximele termice vor pleca de la 2 grade în Suceava şi se vor opri la 3 grade în Iaşi şi Vaslui şi 4 grade în Bacău, în timp ce mai spre sud în Focşani vor fi 5 grade în orele amiezii.

Luni, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii decembrie în cea mai mare parte a ţării. Din când în când norii vor acoperi cerul şi pe alocuri centrul şi estul vor fi precipitaţii mixte care pot favoriza formarea de polei. Nu scăpăm nici de ceaţă prezenţa în special în orele dimineatii în zonele mai joase de relief. Vântul se agită în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade în Transilvania şi 7 grade în dealurile Moldovei.

Săptămâna începe cu vreme normală din punct de vedere termic pentru dată din calendar în Bucureşti când termemetrele vor strânge în jur de 4 grade. Cerul va fi parţial acoperit de nori, iar dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.

Marţi, temperaturile rămân apropiate de cele normale pentru a două decadă a lunii decembrie, mai puţin la deal şi de munte unde vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, dar în zonele joase, mai ales dimineaţă local va fi ceaţă. Vântul nu va avea excese, iar amiază vine cu -4 grade în zonele cu ceaţă persistenţa din Transilvania şi 9 grade în Dealurile de Vest.

Pe bucureşteni marţi îi aşteaptă o vreme frumoasă, însorită şi caldă. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar vântul nu se simte.

A doua jumătate a săptămânii aduce o vreme mai caldă decât în mod normal pentru a două jumătate a lunii decembrie în special la deal şi la munte. Şansele de zapda vor fi foarte reduse, dar în zonele joase de relief, în cursul dimineţilor şi nopţilor, local va fi ceaţă, care izolat poate persistă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 0 şi 10 grade.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Veste năucitoare pentru proprietarii de mașini. Vor trebui să plătească bani grei de la 1 ianuarie
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
România intră în spațiul Schengen: crește cererea de proprietăți imobiliare în estul Ungariei
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?