Stilul de viaţă al lui Justin Bieber nu a trecut neobservat în ultimele luni, acesta organizând petreceri extravagante în locuinţa sa din Calabasas, Los Angeles, însă cea mai recentă seară de distracţie s-a terminat în circumstanţe suspecte.
Sâmbătă dimineaţa, o femeie a fost găsită în stare de inconştienţă. Potrivit tmz.com, o femeie în vârstă de 20 de ani a fost găsită leşinată în jurul orei 3.00 şi o ambulanţă a fost chemată la locuinţa actorului, însă, 15 minute mai târziu, a fost anulat apelul, notează mediafax.ro.
Citeşte şi Justin Bieber are concurenţă seriosă în România. Cum arată sosia cântăreţului FOTO
Tmz.com a scris că tânăra petrecăreaţă şi-a recăpătat cunoştinţa şi, când i s-a spus că o ambulanţă este pe drum, a insistat ca aceasta să nu mai vină.
Consumul de alcool ar fi reprezentat factorul care a dus la leşinul fetei, se arată în sursa citată.
Citeşte şi Justin Bieber a comis-o din nou. A petrecut într-un club de noapte cu 35 de stripteuze FOTO
„Nu a fost nicio problemă, un apel (la ambulanţă, n.r.) a fost făcut din precauţie, dar fetei i s-au dat lichide şi mâncare, şi-a revenit şi a mers acasă”, a spus un apropiat al lui Justin Bieber pentru Hollywoodlife.com.
Petrecerile organizate de Justin Bieber sunt puţin neobişnuite, acesta îi pune pe oaspeţii săi să semneze un document prin care li se interzice să facă publice fotografii, filmuleţe şi înformaţii despre eveniment. Dacă cineva încalcă aceste reguli, este obligat să plătească daune de 3 milioane de dolari.
La o petrecere pe care Justin Bieber a organizat-o pe 15 noiembrie, poliţia a fost chemată de trei ori, întrucât zgomotul era mult prea mare pentru vecinii cântăreţului.
Citeşte şi DEZVĂLUIRI INCENDIARE din dormitorul lui Justin Bieber. „Este foarte bun la pat!”