La câteva luni după ce a fost inculpat pentru fraudă fiscală, Jorge Messi, tatăl celui mai bun fotbalist de pe planetă, Lionel Messi, este personajul principal într-o anchetă de proporţii, care vizează spălarea de bani proveniţi din traficul de droguri.
Potrivit cotidianului spaniol El Mundo, în cauză au mai fost citaţi, în calitate de martori, alţi trei fotbalişti ai Barcelonei, precum Dani Alves, portarul Pedro Pinto şi Javier Mascherano. Atât autorităţile iberice, cât şi cele din Columbia au deschis anchete, fiind investigate mai multe partide caritabile a căror organizare viza tocmai spălarea de bani.
Au intrat astfel în atenţia autorităţilor un turneu de meciuri caritabile, desfăşurat în această vară între prietenii lui Messi, la Lima (Peru), Chicago, Los Angeles (SUA) şi Medellin (Columbia), dar şi unul desfăşurat în vara lui 2012, la Bogota (Columbia), Miami (SUA) şi Cancun (Mexic).
Ziarul scrie că Jorge Messi ar fi unul dintre intermediari în operaţiunile unei reţele de traficanţi de droguri columbieni, de unde ar încasa comisioane între 10 şi 20 la sută.