Prefectul de Vâlcea s-a săturat de persoanele care se înscriu în audienţă şi care sunt certate cu apa şi săpunul şi care miros a alcool. El le recomandă decenţă în ţinută şi respect faţă de instituţiile statului, altfel nu mai au ce căuta în prefectură.
Prefectul a făcut o listă cu peste 30 de persoane nedorite în instituţie. El spune că cei vizaţi fie au probleme de igienă, fie sunt prea insistenţi şi au trecut pragul instituţiei de zeci de ori pentru aceeaşi problemă.
„Neamţu Toma de 29 de ori cu aceeaşi problemă, cutarica…de 42 de ori. Nu poţi să-l laşi să intre cu damigenele şi paporniţele că nu ştii ce are în ele. A trebuit să scoatem funcţionari din mâna unora care nu erau chiar în regulă, să-i obligăm pe oameni să respecte instituţia„, a spus Petre Ungureanu, prefect de Vâlcea.
Prefectul de Vâlcea vrea să extindă în toată ţara măsurile luate la el în judeţ. Pentru a face acest lucru, a cerut sprijinul avocatului poporului.