Gigi Becali vrea să nu simtă că va petrece Revelionul în închisoare, departe de luxul cu care s-a obişnuit prin hotelurile de la Braşov. El vrea să o aducă în penitenciar pe Diana Bişinicu, interpreta sa favorită, iar aceasta a declarat, la România TV, că este dispusă să-i facă pe plac omului de afaceri.
„Este primul an cu fetita mea, mi-am propus ca in acest an sa nu cant si am refuzat toate concertele, dar fiind vorba de domnul Becali, se schimba un pic lucrurile. Nu am cantat deloc in sarcina, dar cand am fost contactata de Becali am venit fara sa stau pe ganduri”, a spus artista.
Dumitru Dragomir a vorbit la România TV despre discuţia telefonică pe care a purtat-o cu patronul Stelei, Gigi Becali. „M-a sunat de la închisoare şi am vorbit aproape o jumătate de oră cu el. I-am urat să stea liniştit, pentru că au luptat foarte mulţi avocaţi şi i-au deschis o cale, pentru că el are acum regim deschis de detenţie. I-am zis să nu facă nici valori prea mari, pentru că lumea este suspicioasă, iar noi suntem un popor atât de răutăcios, vrem numai răul altuia. Eu îi recomand să stea cât mai în umbră, ca să aibă zile fericite, altfel va avea numai de tras.
El era foarte optimist, cu încrederea lui în Christos. El trăieşte în lumea lui… După părerea mea este la fel de optimist cum era şi în libertate (…) Acolo este o nenorocire. Puşcăria românească este, după părerea mea, mai grea decât puşcăria turcească, este cea mai grea din lume„, a spus Dumitru Dragomir la România TV.
Citeşte şi Gigi Becali, memoriu către Băsescu. „Vreau să fiu LIBER de Sărbători”
Cei doi au vorbit şi despre oferta de muncă pe care i-a făcut-o Dragomir lui Becali, pe când era preşedinte la LPF, patronul Stelei fiind chemat să lucreze la Ligă. „Legat de locul de muncă mi-a şi spus, „Băi, tu ai spus chestia asta, dar trebuia să o dezvolţi mai mult!”. Eu am spus că îl aduc la LPF să muncească, iar ăştia i-au spus că îl pun eu să taie frunză la câini sau să taie iarba… O tâmpenie! Eu îi făcusem un birou acolo, ştiam că va fi în regim deschis, îl aduceam dimineaţa şi îi dădeam drumul seara. Lucrea pentru Steaua lui. Şi aţi văzut, a intrat într-un con de umbră Steaua, de acum este râsul Europei, în loc să fie o fală pentru România. Acum eu nu mai sunt preşedinte la Ligă şi nu cunosc strategia noilor conducători de la LPF„, a mai spus Dumitru Dragomir.