VOCEA ROMANIEI: Scandal fără precedent înaintea finalei Vocea Romaniei 2013

VOCEA ROMANIEI de sâmbătă seară a fost una plină de emoţii. Au fost aleşi cei opt semifinalişti. Fiecare dintre cei patru antrenori mai are în concurs câte doi concurenţi. 
Alina Costache
16 dec. 2013, 15:29
VOCEA ROMANIEI: Scandal fără precedent înaintea finalei Vocea Romaniei 2013

VOCEA ROMANIEI: Cea de-a treia gală live de la „Vocea României” a marcat un alt record de audienţă. După ediţia de sâmbătă seară, au mai rămas în concurs doar 8 concurenţi, câte doi din fiecare echipă. Favorit până la ora actuală este concurentul arab Muneer, despre care se vorbeşte în culisele competiţiei că are „pile” serioase.

VOCEA ROMANIEI: Muneer Al Obeidli se simte cel mai bine pe scenă la „Vocea României”. Şi asta nu pentru că ceilalţi concurenţi ar avea trac sau ar fi mai puţin buni, ci pentru că tânărul, originar din Emiratele Arabe, îi cunoaşte cel mai bine pe cei din spatele camerelor.

Muneer poate spune chiar că se simte acolo ca la el acasă. De fiecare dată, este alături de iubita lui, nimeni alta decât una dintre producătoarele emisiunii, Roxana Paulică. Norocul i-a surâs pe toate planurile după ce a participat, în 2011, la concursul „Românii au talent”. Şi-a cunoscut jumătatea, s-a ales cu o colaborare cu trupa Mandinga şi l-a vrăjit şi pe Smiley. Juratul de la „Vocea României” a fost cel care l-a ajutat, chiar la începutul acestui an, să-şi lanseze prima piesă solo, „Turn Off The Light”. Mai mult decât atât, solistul se pare că a semnat de mult un contract cu trustul MediaPRO, de promovare, căci a colaborat şi cu o artistă MediaPro, Neylini, alături de care cântă în duet melodia „Te iubesc”.

Au mai rămas două ediţii din „Vocea României”. Semifinala va fi difuzată la 21 decembrie, iar finala, în care se va alege câştigătorul, va fi difuzată în a doua zi de Crăciun, la 26 decembrie.

VOCEA ROMANIEI: Echipa Marius Moga

Sânziana Niculae (19 ani)

+ Cântă de mică şi are experienţă de la alte concursuri. Are în spate o adevărată armată de impresari, în frunte cu Paul Nancă şi Fundaţia Phoenix, care o ajută în carieră.

– Sânziana a participat anul trecut şi la „X-Factor”, de la Antena 1, însă nu a ajuns în emisiunile live. Este cunoscută de public şi e posibil să fie catalogată prea tânără ca să câştige.

Jovana Milovanovic (17 ani)

+ Este favorita lui Marius Moga. În plus, Moga nu a mai câştigat niciodată până acum şi acest lucru ar putea fi un avantaj semnificativ.

– Faptul că este sârboaică şi nu româncă ar putea fi un dezavantaj pentru ea. Este elevă în acest moment în Serbia, are fani, însă în România nu este cunoscută prea mult şi nu vorbeşte bine româneşte.

VOCEA ROMANIEI: Echipa Smiley

Claudia Iuga (34 de ani)

+ Are o voce puternică şi moşteneşte talentul de la tatăl ei, muzician cunoscut. Este poliţistă de meserie şi acest lucru a fost apreciat ca fiind „exotic”.

– Este din Arad şi nu are multe conexiuni cu showbiz-ul din Capitală. Smiley, antrenorul ei, a câştigat primul sezon cu Ştefan Stan şi nu se ştie dacă va mai avea noroc şi de data aceasta.

Adrian Nour (32 de ani)

+ Este un artist versatil, care poate adopta orice stil muzical. Este şi actor, la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde cântă şi dansează.

– A participat şi în primul sezon la „X-Factor”, unde a fost remarcat de telespectatori, dar nu a avut atât de mare succes. Publicul îl apreciază mai mult pentru talentul actoricesc, nu de solist.

VOCEA ROMANIEI: Echipa Brenciu

Mihai Chiţu (33 de ani)

+ Este sexy, are multe admiratoare care îl votează de fiecare dată, iar specialiştii apreciază că el cântă foarte bine. În plus, tânărul are experienţă pe scenă şi a colaborat cu trupe precum Direcţia 5 şi 2 Zece Band.

– Antrenorul său, Horia Brenciu, a mai câştigat o dată „Vocea României”, anul trecut, cu Julie Mayaya.

Ana-Maria Mirică (35 de ani)

+ Este actriţă la teatrele „Toma Caragiu” din Ploieşti şi „Constantin Tănase” din Bucureşti şi cântă alături de trupa Arena Orchestra. Este susţinută de Dana Dorian, cea care deţine „Compania de artişti” şi îi antrenează pe concurenţi, în culisele competiţiei.

– Are deja 35 de ani şi până acum s-a axat mai mult pe cariera teatrală.

VOCEA ROMANIEI: Echipa Loredana

Muneer (29 de ani)

+ Se iubeşte cu una dintre producătoarele competiţiei, Roxana Paulică. Are conexiuni puternice în showbiz, a mai lucrat cu Smiley şi Mandinga.
– Nu este român şi vine din Abu Dhabi. Medicina a fost prima lui pasiune, iar familia lui nu l-a susţinut, iniţial, în cariera muzicală.

Marius Marin (33 de ani)

+ Are o voce puternică, a fost poreclit „Gerard Butler de România” şi are deja o mulţime de fani. Face parte din trupa Celebration din Slobozia şi este obişnuit cu scena. Antrenoarea lui, Loredana Groza, nu a mai câştigat până acum „Vocea” şi are şanse mai mari, potrivit celor din culise.
– Este căsătorit şi a devenit tată în această vară.

Sursa: Click.ro

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Țara surprinzătoare pe care o recomandă o româncă, după ce s-a plimbat prin toată lumea. E foarte aproape de România: „Ospitalitatea este fabuloasă”
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
Playtech.ro
Detalii cutremurătoare de la accidentul din Serbia! Medicii au început să plângă când au ajuns, Daria era...
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
Reacția lui Piedone în timpul unui control la o măcelărie plină de icoane: „Intrăm in biserică”. Patru restaurante din Sectorul 5 au fost închise
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Veniturile, la control. Vezi dacă ești pe lista ANAF
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Cine este marele câștigător la Loto 6/49: „Un corporatist de 39 de ani”
Cancan.ro
A apărut o nouă infracțiune în Codul Rutier. Ți se suspendă permisul de conducere instant, dacă faci asta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia luată de Călin Georgescu. George Simion a făcut dezvăluirea: Mi-a cerut să intervin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Se dau creșteri de pensii şi noi ajutoare pentru pensionari. Anunțul ministrului Muncii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Guvernatorul imposturii: cazul Bulete, batjocorirea Deltei și boala cronică a statului român