Băsescu a promulgat Legea Acordului dintre România şi FMI. CE a mai semnat preşedintele

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni o serie de decrete,  informează Administraţia Prezidenţială, citată de Agerpres. Printre acestea se numără Legea pentru modificarea şi completarea Legii 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Filip Stan
17 dec. 2013, 19:41
Băsescu a promulgat Legea Acordului dintre România şi FMI. CE a mai semnat preşedintele

Şeful statului a mai promulgat şi Legea privind ratificarea Aranjamentului stand-by de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin Scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti la 12 septembrie şi aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 27 septembrie.

De asemenea, Băsescu a semnat decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului intern între reprezentanţii guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi în cadrul Consiliului, privind finanţarea ajutoarelor Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014 – 2020, în conformitate cu Acordul de Parteneriat ACP – UE şi privind alocarea de asistenţă financiară pentru ţările şi teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, semnat la Bruxelles, la 24 iunie 2013.

Preşedintele a mai promulgat Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 69/2013 pentru modificarea şi completarea Legii apelor 107/1996; Legea pentru modificarea şi completarea Art. 196 indice 1 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi Legea privind aprobarea OUG 91/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii.

De asemenea, şeful statului a promulgat Legea privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere.

Preşedintele a mai promulgat Legea privind aprobarea OUG 67/2013 pentru modificarea OUG 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore.

Băsescu a promulgat şi Legea privind transmiterea unui teren din administrarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin Administraţia Rezervaţiei Biosferei ‘Delta Dunării’, în administrarea Consiliului Judeţean Tulcea; Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 17/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013; Legea pentru OUG 99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, precum şi legile privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 18/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 şi privind aprobarea OUG 100/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013.

El a mai promulgat Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 76/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă; Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului 19/2013 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare privitoare la Institutul European din România; Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Băsescu a semnat şi decretul pentru promulgarea Legii privind transmiterea unor terenuri în suprafaţă totală de 5.050 mp, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice ‘Gheorghe Ionescu-Şişeşti’ – Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad, în administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. a obiectivului de investiţie ‘Autostrada Arad – Timişoara – Lugoj – Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă’.

Preşedintele a promulgat şi Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

VEZI SI:

Ponta: Când sâmbătă noaptea semnează decrete, e o problemă serioasă cu acel preşedinte. Face circ ieftin

 

 

 

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI