Plângerea a fost îndreptată şi împotriva Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) care, printr-o hotărâre din 2010, a decis că aspectele sesizate de Asociaţia ACCEPT se plasează în afara incidenţei unui eventual raport de muncă, însă intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (5) şi art. 15 din OG nr. 137/2000 şi a dispus sancţionarea lui Becali cu avertisment şi clasarea dosarului.
În motivarea cererii, Asociaţia ACCEPT a arătat că, în cadrul unui interviu cu privire la un posibil transfer al fotbalistului bulgar Ivan Ivanov şi la eventuala sa orientare sexuală, George Becali a declarat că, decât să cumpere un fotbalist cu o altă orientare sexuală, mai bine foloseşte un jucător de la juniori.
„Eu am aceeaşi dragoste şi pentru homosexuali, şi pentru ceilalţi. Dar trebuie să înţeleagă lumea că un homosexual nu poate să joace într-o echipă de fotbal. Fac baie dezbrăcaţi, cutare, nu le mai arde la ăia să dea gol. Eu îi iubesc pe toţi la fel, dar cum să angajez homosexual fotbalist? Eu îi iubesc, dar nu pot să fie într-o echipă. Echipa aia nu o să câştige niciodată”, declara Becali în octombrie 2010.