În armata americană sunt tot mai multe agresiuni sexuale şi tot mai puţine sinucideri

Numărul sinuciderilor din cadrul forţelor terestre americane a scăzut în 2011, o premieră din 2004, dar numărul agresiunilor sexuale a continuat să crească, a anunţat joi generalul Peter Chiarelli, numărul doi în ierarhia armatei SUA.
Romania TV
20 ian. 2012, 10:24
În armata americană sunt tot mai multe agresiuni sexuale şi tot mai puţine sinucideri

Numărul violurilor şi agresiunilor sexuale este  în creştere, cu 2.290 de cazuri înregistrate în 2011, o creştere de 64% faţă de 2006, a informat Chiarelli, citând un raport privind starea de sănătate mintală a soldaţilor. În şase cazuri din zece, autorii consumaseră alcool.

Victimele sunt în principal femei militari cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani, în primele 18 luni de activitate şi aproape toate îşi cunosc agresorul. Violenţele conjugale au crescut, de asemenea, cu o treime din 2006, iar violenţele împotriva copiilor sunt în creştere cu 43 la sută.”Numeroase probleme de sănătate şi disciplină sunt legate” între ele, afirmă raportul.

Aproximativ 68 la sută dintre cei 33.000 de răniţi din Irak sau Afganistan au fost afectaţi de explozii sau suflul exploziilor, care pot determina traumatisme craniene. Aceste traumatisme sunt legate de dezvoltarea ulterioară a stresului posttraumatic (PTSD).

„O persoană care a fost diagnosticată cu PTSD are un risc de trei ori mai mare de a comite o agresiune împotriva partenerei sale. De aceea este esenţial ca stigmatizarea care însoţeşte stresul posttraumatic să fie eliminată şi oamenii să primească îngrijiri”, a apreciat generalul Chiarelli.

Numărul sinuciderilor din cadrul forţelor terestre americane a scăzut în 2011, o premieră din 2004. Circa 164 de militari în serviciu activ s-au sinucis, respectiv cu cinci mai mulţi decât în 2010. Dacă se adaugă însă sinuciderile comise de rezervişti şi membrii gărzii naţionale demobilizaţi, totalul trece de la 304 (în 2010) la 278, mai arată raportul.

 

DailyBusiness
ANM anunță brumă, ceață și temperaturi deosebit de mici. VA NINGE!
Spynews
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Noi imagini exclusive de la petrecere / VIDEO
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Singurul cartier din București unde au locuit oameni în urmă cu mii de ani. Puțini știu unde se află
Capital.ro
Lege de la UE. România e obligată. Se aplică de la 1 ianuarie 2025
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Oferta momentului în România! iPhone cu 0 lei avans
Adevarul
Suma uriașă cu care se vinde vila arhitectului care a coordonat construcția sediului Primăriei Capitalei
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ce tort au avut la nuntă Lora și Ionuț Ghenu. Cei doi au organizat un eveniment spectaculos / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu s-a sărutat cu altă femeie! Anda ce spune? Imaginile au fost filmate!
Evz.ro
Cel mai puternic drog pe care îl consumăm. Ne distruge lent, dar sigur
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
O tânără în vârstă de 27 de ani a murit la birou. Femeia a leșinat o dată, însă ar fi fost ignorată de superiori. Care este cauza decesului
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
StirileBZI
Vor fi verificate aproape 4,6 milioane de pensii! Cine trebuie să dea banii înapoi
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"De data asta nu mai scapi" - Fata de 18 ani UCISĂ, la Bacău, de un vecin...
substantial.ro
Iranul, acuzat de un val de comploturi de asasinat și răpire în Occident
MediaFlux
RĂZBOIUL s-a EXTINS! CAPITALA este SUB ASEDIU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Delicii exotice dintr-o livadă din Buzău