Zgonea: Da, Kovesi m-a informat că va fi trimis un dosar cu privire la deputatul Coman

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a precizat, miercuri, că a fost informat, telefonic, de către procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, asupra faptului că îi va fi trimis un dosar cu privire la deputatul Gheorghe Coman.
Filip Stan
19 dec. 2013, 16:09
Zgonea: Da, Kovesi m-a informat că va fi trimis un dosar cu privire la deputatul Coman

„Am avut o discuţie cu doamna procuror Laura Codruţa Kovesi, care m-a informat că, cel târziu azi, în funcţie de cum termină procurorul de caz, prin procurol general al României, va fi trimis un dosar”, a spus Zgonea.

El a arătat că, dacă deputatul respectiv a fost prins în flagrant era necesar ca ministrul Justiţiei să îl sune, pentru că un deputat nu poate fi reţinut, chiar dacă este flagrant, fără acordul preşedintelui Camerei, aşa cum scrie textul constituţional.

„Eu am vorbit cu domnul ministru Cazanciuc, nu ştia nimic despre un flagrant, nu a fost infomat, aşa cum prevede Constituţia. Pe cale de consecinţă, nici eu nu ştiu despre flagrant”, a spus Zgonea.

Zgonea a precizat că Laura Codruţa Kovesi l-a informat asupra faptului că va primi documentele cu privire la Gheorghe Coman în noaptea de joi sau cel mai târziu vineri dimineaţă.

Deputatul PC Gheorghe Coman, urmărit penal pentru fapte de corupţie, a fost prins, joi după-amiază, în judeţul Prahova, şi va fi dus pentru a fi audiat la DNA Ploieşti, au declarat surse judiciare. Potrivit surselor citate, el a fost prins în trafic pe DN1 B, între Buzău şi Ploieşti.

Conform surselor citate, flagrantul în cazul lui Coman a reuşit în întregime, iar infracţiunea de corupţie de care este acuzat acesta a fost surprinsă integral audio şi video şi în prezenţa unor martori.

Gheorghe Coman este urmărit penal pentru fapte de corupţie, după ce a fost prins când primea 3.140 de lei pentru a menţine în funcţie un şef din Direcţia Sanitar Veterinară Buzău, parlamentarul fugind cu maşina în urma flagrantului organizat de procurorii DNA.

Gheorghe Coman a fost votat deputat pe listele PPDD, iar în martie s-a mutat la PC.

El a fost ales preşedinte PC Buzău săptămână trecută.

Potrivit Constituţiei, deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

VEZI SI:

Aproape două hectare de teren şi o casă, averea deputatului Coman, prins în FLAGRANT când lua mită

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Culisele rupturii Claudiu Târziu – George Simion și demisiei din AUR: ”Sondajele publice nu au cifre reale! Lui Simion îi este teamă că nu intră în turul 2!”
Capital.ro
Călin Georgescu ajunge la închisoare? Anunțul făcut chiar de el: S-a alertat imediat
Playtech.ro
Cine plăteşte alocaţiile copiilor? Detaliul din lege cunoscut de puţini români
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Cea mai bună ciorbă de sezon. Secretele care o fac un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Destin spulberat într-o secundă. Trei tineri de 17 și 18 ani au murit într-un accident cumplit, după ce mașina lor s-a transformat într-o bilă de foc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru români. Se dau pentru cei cu minim 15 ani vechime
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda