Fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa, Dana, vor petrece Sărbătorile acasă, deoarece sentinţa în dosarul Zambaccian a fost amânată pentru ziua de 6 ianuarie. Şedinţa de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a încheiat şi completul de cinci judecători a rămas în pronunţare, decizia urmând să fie anunţată joi seară. Adrian Năstase şi soţia sa au plecat de la curtea supremă, urmând să aştepte acasă anunţarea deciziei judecătorilor.
Magistraţii de la Înalta Curte au judecat, joi, ultimul termen în dosarul Zambaccian, sentinţa pronunţată urmând să fie definitivă. Procurorii au cerut pedepse de peste trei ani cu executare pentru Adrian şi Dana Năstase.
„Eu sunt pregătit psihic doar pentru achitare pentru că aşa mi s-ar părea normal. Celelalte variante nu am de ce să le iau în considerare acum. Mi-am dat seama cat de firavă e acuzarea şi din punct de vedere al aspectelor juridice. Îmi e foarte greu să fac pariuri cu sentinţe în legătură cu mine. Doar dacă s-ar da o sentinţă de pedeapsă cu spânzurarea m-ar şoca”, a declarat Adrian Năstase, după ce judecătorii s-au retras pentru deliberare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru 19 decembrie judecarea ultimului termen în dosarul Zambaccian, în care sunt inculpaţi fostul premier Adrian Năstase, soţia sa Dana Năstase şi fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Irina Jianu. Astfel, joi vor avea loc pledoariile finale ale avocaţilor şi susţinerile procurorului, urmate de ultimul cuvânt al celor acuzaţi.
În martie 2012, un complet de trei judecători de la Curtea supremă l-a condamnat pe Adrian Năstase la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi l-a achitat pentru infracţiunea de luare de mită.
Magistraţii au mai decis atunci achitarea soţiei lui Adrian Năstase, Daniela Năstase, pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită şi pentru spălare de bani şi condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la folosirea la autoritatea vamală de documente false.
ÎCCJ a mai hotărât condamnarea Irinei Jianu la trei ani de închisoare pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală.
VEZI SI: