SOLSTITIUL DE IARNA si francmasoneria:lupta luminii cu tenebrele. SEMNIFICAŢII oculte ale primei zile de iarnă

SOLSTIŢIUL DE IARNĂ. Masoneria Sfinţilor Ioan este o Masonerie strict albastră. La începutul epocii speculative, sunt bine atestate denumiri precum St. John Lodges şi St. John Masons, care se referă la acei masoni ce aparţinuseră Fraternităţii înainte de organizarea Marii Loji din Londra şi care nu s-au afiliat acesteia după 1717. Ei proveneau dintr-o Masonerie creştină, întrutotul regulară şi universal respectată. Aveau două mari sărbători anuale, 24 iunie şi 27 decembrie, prima închinată Sfântului Ioan Botezătorul, cealaltă Sfântului Ioan Evanghelistul, care se vor implanta în orizontul întregii Fraternităţi, până în ziua de azi.

Astfel, spre pildă, Marea Lojă din Londra s-a constituit pe 24 iunie 1717, iar până în 1725 şi-a ţinut principala întrunire anuală, zisă Assembly and Feast, tocmai în această zi, dedicată Sf. Ioan Botezătorul. După 1725, a schimbat data principalei întruniri în 27 decembrie, ziua Sf. Ioan Evanghelistul. Iar după 1813, data când s-a constituit Marea Lojă Unită a Angliei, deşi s-a decis renunţarea la patronajul creştin al celor doi Ioan, masonii englezi au hotărât să-şi ţină principala întrunire din nou de ziua Sfântului Ioan Botezătorul, iar pentru ziua Sfântului Ioan Evanghelistul au stabilit una din sesiunile lor de comunicări trimestriale.

Pe tot parcursul acestei istorii trebuie să precizez că Sf. Ioan Evanghelistul are o postură de-a dreptul specială. Marea teologie a iubirii, a cuvântului şi a luminii pe care o dezvoltă în operele sale; intensitatea viziunii mistice; caracterul lui, asociat cu focul ceresc, l-au păstrat multă vreme în atenţia mentalităţii masonice. Astăzi, încă, începutul Evangheliei sale e citit în lojile regulare unde activează creştini.

SOLSTIŢIUL DE IARNĂ, simbolistică

Alte articole

Solstițiul de iarnă 2024. Când va fi cea mai scurtă zi a anului, ce fel de spirite ajung atunci printre oameni

Nu este clar dacă din vremuri vechi cele două sărbători ale Sfinţilor Ioan se asociau şi cu elemente de simbolism solstiţial. Cu vremea, însă, simbolismul solstiţial a început să capete preponderenţă, iar acum se vorbeşte despre „sărbători solstiţiale” în multe areale masonice, inclusiv în România. Această „întoarcere către solstiţiu” e uneori o tentativă de a eradica, ori de a evita ultimele rămăşiţe de creştinism din loji; alteori vine, pur şi simplu, din neînţelegeri: românii, de pildă, care sunt ortodocşi, nu-l celebrează pe Sf. Ioan Evanghelistul pe 27 decembrie , ci pe 8 mai. Dar trebuie subliniat că, în mod firesc, nu apar elemente de practică solstiţială pe parcursul banchetelor masonice . 

SOLSTIŢIUL DE IARNĂ este, de departe, cel mai important. În zonele temperate, el se celebra exact în perioada când oamenii îşi sacrificau o parte din animale, pentru a face provizii peste iarnă; iar băuturile fermentate sunt gata de folosinţă. Aşadar, exista o abundenţă. La sentimentul abundenţei trebuie să legăm sentimentul revirimentului solar şi al renaşterii anului, sentimente încărcate de vitalitate şi de speranţă. Rezultau, aşadar, manifestări ample ale veseliei, chiar hierofanii ale veseliei, adică trăiri ale sacrului prin bucurie şi ospăţ. Nu poate fi întâmplător faptul, bine observat de Olimpian Ungherea, că mari creatori de religie, precum Iisus, Mithra ori Osiris, sunt născuţi exact în data iuliană a SOLSTIŢIULUI DE IARNĂ, ori în vecinătatea ei. Naşterea personajului izbăvitor de maximă sacralitate este o bună punere în operă a intensei hierofanii a veseliei despre care am vorbit.
Unii autori, proveniţi mai ales din spaţii masonice iregulare, consideră mitul lui Hiram similar cu al lui Osiris, adică implicând un personaj ucis mişeleşte, care, însă, va fi răzbunat şi va reînvia. Trebuie să subliniez cu putere că nimic din mitul lui Hiram nu indică vreo reînviere. Dimpotrivă, Hiram este re-îngropat, nu reînviat. Astfel, nimic din legenda lui nu trimite către simbolismul solstiţiului de iarnă.

În plan simbolic, putem citi solstiţiile şi ca momente fireşti ale dezechilibrului cosmic dintre lumină şi întuneric. E vorba despre un dezechilibru către starea ascendentă sau descendentă a luminii, originea bucuriei din solstiţiul de iarnă fiind tocmai tendinţa ascendentă a luminii.

Aici întâlnim unica şansă a SOLSTIŢIULUI DE IARNĂ de a se regăsi în semnificaţiile celebrării zilei Sfântului Ioan Evanghelistul. Sărbătoarea sa [a Sfântului Ioan Evanghelistul, n.m.], plasată pe 27 decembrie, imediat după solstiţiul de iarnă, moment când Soarele se află în punctul cel mai jos de pe cer, este cea a renaşterii Luminii, a luptei contra Tenebrelor, în scopul de a ajunge la Iubire). E mai mult ca sigur că încercarea de a schimba vechile sărbători masonice ale Sfinţilor Ioan în sărbători solstiţiale seamănă cu încercarea lui Iulian Apostatul de a se debarasa de valenţele lumii creştine. Recunoaştem imediat trimiterea la zeii mitologiei greco-romane, care se întâlneau pe Olimp de două ori pe an, la solstiţii. Dar figura Sfântului Ioan Evanghelistul domină atât de clar, încă, mentalitatea masonică, încât renaşterea luminii celebrată la solstiţiu a devenit renaşterea Luminii citită prin paginile Evangheliei sale. Sfântul este cel ce sacralizează plenar evenimentul astronomic, în continuare.