Directorul general al unei mari bănci publice, Halkbank, figurează, de asemenea, printre personalităţile inculpate pentru corupţie activă, fraudă şi trafic de aur şi deturnare de bani, precizează posturile de ştiri NTV şi CNN-Türk, scrie Mediafax.
Aceasta este prima dată când un scandal de o asemenea amploare afectează anturajul direct al lui Erdogan, care conduce Turcia din 2002 la şefia unui Guvern islamo-conservator.
Judecătorii au decis, de asemenea, să îl inculpeze şi să îl încarcereze pe omul de afaceri iraniano-azer Reza Zerrab, suspectat că este în centrul unui vast trafic ilegal de aur către Iran, ţară aflată sub embago internaţional.
În schimb, fiul ministrului Mediului, reţinut şi el marţi de poliţie în cadrul unei vaste urmăriri care a vizat aproximativ 80 de persoane, a fost eliberat în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a fost interogat timp de mai multe ore de procurori şi judecători.
Afectată de acest caz care are loc cu patru luni înainte de alegerile municipale, puterea şi-a continuat, vineri, valul de epurări în cadrul poliţiei, sancţionând 17 ofiţeri de rang înalt.
Erdogan le reproşează celor aproximativ 50 de ofiţeri demişi din funcţie începând de marţi de „abuz de putere”, pentru că nu au informat autorităţile politice în legătură cu ancheta care le viza.
Aşa cum a făcut şi în timpul frondei guvernamentale care a afectat ţara în iunie, premierul a invocat din nou teoria complotului şi a acuzat un „stat în stat” aflat la originea acestei „operaţiuni murdare” destinate să îi păteze imaginea.
Sâmbătă, Erdogan, a avertizat că ar putea expulza anumiţi ambasadori străini, autori ai unor „provocări”, pe fondul tensiunilor cauzate de un scandal de corupţie fără precendent. „Anumiţi ambasadori sunt angajaţi în acţiuni de provocare”, a spus premierul Erdogan, în oraşul Samsun, pe coasta Mării Negre, declaraţie transmisă de televiziune. „Nu suntem obligaţi să vă ţinem în ţara noastră”, a adăugat şeful guvernului turc.