Care sunt clienţii marilor puteri ale lumii. Un top al exporturilor

Italia cea atât de blamată, pentru pericolul în care a pus Europa, exportă bunuri care fac cât 21,4% din produsul său intern brut (PIB). Franţa, care este pândită şi ea de speculatorii crizei datoriilor suverane, exportă 19% din cât produce. Dintre ţările în curs de dezvoltare, exporturile de bunuri ale Braziliei contează cel mai puţin ca pondere în PIB, dar există o mare putere care nu reuşeşte nici cât Brazilia.
Adrian N. Ionescu
21 ian. 2012, 07:31
Care sunt clienţii marilor puteri ale lumii. Un top al exporturilor

Dacă Statele Unite este una dintre ţările cu cele sunt cele mai mari datorii din lume (dacă nu cel mai mare debitor), de ce nu ar fi şi ţara cu cele mai slabe performanţe la exportul de bunuri, ca pondere din PIB.

 

SUA a exportat doar echivalentul a 8,8% din PIB-ul său, în vreme ce Brazilia a întrecut-o cu o pondere de 9,7%, potrivit sintezei pe 2010, elaborate de JP Morgan Asset Management în raportul său pe anul trecut (vezi fişierul, analiştii de la JP Morgan precizează că cifrele ar putea fi mai mari dacă se ia în calcul şi exportul de servicii).

 

Pare surprinzător, dar nici Japonia nu este o mare exportatoare de bunuri, ca pondere în PIB, cu doar 14,1% din PIB, potrivit celor mai recente date diponibile pe care le-a putut culege JP Morgan.

 

În schimb, Germania exportă bunuri valorând cât 37 % din produsul intern brut şi 21% din acesta numai în ţările zonei euro.

 

Pe harta exporturilor, economiile dezvoltate fac legea, dar nu se „deranjează între ele. Germania, bunăoară, nu exportă decât 2% din PIB în SUA, în vreme ce SUA trimite bunuri de doar 1,4% din PIB-ul său în zona euro. Japonia trimite în eurozonă bunuri care acoperă doar 1,6% din PIB.

 

 

Evident, cele mai multe exporturi ale Franţei, Italiei şi Marii Britanii sunt către ţările euro, iar Canada trimite la vecinul de la sud bunuri care contează pentru 18,4% din PIB.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă în toate magazinele cinci produse pe care foarte mulți români le caută. Sunt la raft de joi, 10 aprilie, și au prețuri excelente, se vor vinde foarte repede
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
Playtech.ro
Planta pe care să o crești lângă căpșuni pentru a dubla recolta. Le stimulează creșterea natural
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Scenariu negru pentru România. Dacă speculațiile se adeveresc, e grav
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Crește vârsta de pensionare. Legea care se pregătește în România. Cine iese mai târziu la pensie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
România se răzbună pe Trump! Anunțul președintelui Bolojan dă fiori în SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card