Crin Antonescu va petrece Crăciunul, în ţară, alături de familie. În opinia liderului liberal, anul 2014 va fi unul extrem de spectaculos” din punct de vedere politic şi tocmai de aceea doreşte să şerbeze Naşterea Domnului alături de familie şi „în tihnă”.
„Serbez în ţară, cu familia, în tihnă, nimic special. Şi de Crăciun şi de Revelion rămân acasă”, a răspuns Antonescu.
Cum perioada sărbătorilor de iarnă îi face pe oameni să îngroape, măcar pentru un timp, „securea războiului”, preşedintele Senatului are gânduri bune inclusiv pentru adversarii politici.
Liderul PNL a precizat că atât celor din USL, cât şi celor din opoziţie sau „extraparlamentarilor” le doreşte „sănătate, bucurie, un an bun, gândul cel bun, suflet curat”.