Sprijin neaşteptat pentru Becali. Unul dintre GREII României cere eliberarea sa

Ion Tiriac considera ca in cazul in care statul isi recupereaza prejudiciul si vinovatul nu mai repeta greseala atunci fie il ierti, fie il condamni insa cu suspendare.
Daniel Spătaru
23 dec. 2013, 12:05
Sprijin neaşteptat pentru Becali. Unul dintre GREII României cere eliberarea sa

Ion Ţiriac consideră că în cazul în care statul îşi recuperează prejudiciul şi vinovatul nu mai repetă greşeala atunci fie îl ierţi, fie îl condamni însă cu suspendare. În cazul lui Gigi Becali, Ţiriac a declarat că în funcţie de prejudiciu ar trebui stabilită o amendă care ar trebui dublată de o alta dacă cel vizat nu plăteşte într-o primă fază.

„Eu m-am întâlnit cu Becali de 3-4 ori. A mai făcut şi lucruri bune, a şi greşit. Unde a greşit ? A făcut un schimb de teren cu statul. Ministerul Apărării spune că „l-am dat pe ăsta şi l-am luat pe ăsta pentru că îmi trebuia şi cineva ne-a spus că e aproape la fel”. Nu e la fel. Pentru că ăla al statului era mai scump cu un milion. „Domnule Becali, ai prejudiciat cu un milion. Mai pune un milion amendă şi dacă eşti cuminte poate scapi cu ele, dacă nu, mai pui încă un milion, pentru că îţi dau o super-amendă. Domnul Becali ar fi trebuit să pună banii ăştia, 3 milioane, după care putea să spună în felul următor: pun ăştia 3 milioane, dar dumneavoastră nu aveţi dreptate şi eu vă dau în judecată acum. Judecata probabil că ţinea, exact ca în Germania, 10 ani de zile”, declarat magnatul la Pro TV.

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Se schimbă vremea în România: un ciclon cu temperaturi scăzute și furtuni puternice ajunge în țara noastră
Capital.ro
Proprietarii de apartamente sunt obligați. Trebuie să plătească. Se anunță asociația de proprietari
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Cu procură sau fără? Ce obligație au șoferii la aceste vămi
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Amendă dacă nu ai acest aparat în mașină. Este obligatoriu pentru șoferi
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Sms Candidat al Partidului Democrat, Kamala Harris Se Apropie de Donald Trump în Sondaje
MediaFlux
BANI ÎN PLUS pentru 3 milioane de pensionari. Care va fi CEA MAI MICA pensie
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!