Ninsori şi vânt cu rafale de 90 de km/h la sfârşit de săptămână. Vezi prognoza pe trei zile

Meteorologii au emis două zile la rând informări cu privire la ninsori şi vânt cu rafale şi de 90 de km pe oră. Şoferii vor trebui să fie atenţi, pentru că se va forma polei. Presiunea atmosferică însă este în creştere de la o valoare destul de mică, de la numai 752 milimetri coloană de mercur, faţă de cea de 760 – considerată confortabilă.
Romania TV
20 ian. 2012, 16:13
Ninsori şi vânt cu rafale de 90 de km/h la sfârşit de săptămână. Vezi prognoza pe trei zile

Sâmbătă vremea se va rãci în cea mai mare parte a ţãrii, iar cerul va fi temporar noros. O nouă pătrundere de aer rece face ca vremea sa intre într-un proces de răcire, dar valorile termice se menţin peste cele specifice ultimii decade a lunii ianuarie. Maximele termice se vor situa între minus 2 şi 7 grade. În est şi sud-est local vor predomina ploile si lapoviţa, în schimb, în zona montanã, în Maramureş şi Transilvania, vor fi ninsori, mai ales în primele ore.

Vântul, la munte mai ales, va atinge şi 80-90 km/h, viscolind şi spulberând zãpada.

În Transilvania, mai ales în primele ore, norii sunt mai consistenţi şi în special în est şi sud-est ninge. În a doua parte a zilei, ninsorile se vor diminua treptat şi se vor restrânge ca arie. Temperaturile vor avea valori de la minus 2 grade în depresiunile intramontane din estul zonei, până în jur de 2 grade în sud-vestul regiunii, unde apare soarele pentru cateva ore.

Şi în nord-vestul teritoriului norii sunt adunaţi pe cer în cea mai mare parte a zilei şi mai ales dimineaţa, cu precădere în Maramureş, mai ninge. Vor fi cel mult 2 grade în termometre în nordul Crişanei, unde se văd şi câteva raze de soare.

În jumătatea sudică a Crişanei şi în Banat cerul este parţial noros, nu sunt şanse de precipitaţii, iar valorile termice sunt destul de generoase pentru data din calendar, mergând până la 4 grade la Timişoara.

În Oltenia, vântul este destul de sprinten şi lasă cerul fără nori, astfel că, soarele este cuvântul de ordine în cea mai mare parte a zilei. În aceste condiţii şi mercurul din termometre urcă destul de mult, cu până la 4 grade mai mult decât în mod firesc la acestă dată.

În Muntenia, cerul rămâne înnorat şi local sunt precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă, cu precădere în prima parte a zilei. Temperaturile mai scad puţin, dar sunt încă destul de ridicate: până la 5 grade la Giurgiu.

În sud-est nu sunt şanse de soare mâine şi în mare parte din zi cad precipitaţii – ploi şi lapoviţe, iar temperaturile merg până la 4 grade la Constanţa.

În Moldova, cerul este înnorat, cad precipitaţii amestecate, iar în nordul zonei, în a doua parte a zilei iese şi soarele. Temperaturile sunt modeste: 1 grad la Suceava şi nu mai mult de 3 la Vaslui.

Vremea este rece şi în Bucureşti, sâmbătă. La amiază, maxima nu va depăşi 3-4 grade. Cerul va fi destul de înnorat şi, în special în prima jumătate a zilei plouă.

Şoferii vor trebui să fie atenţi, pentru că se va forma polei.

Duminică, sunt nori pe cer în vestul, centrul şi nordul ţãrii şi cad precipitaţii pe arii relativ extinse.

La munte, în Maramureş, estul Transilvaniei şi nordul Moldovei predomină ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi şi lapoviţã. În sud şi sud-est înnorãrile vor fi temporare, iar ploile sunt posibile doar izolat. Vântul se intensificã la munte, viscolind sau spulberând zãpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 2 şi 9 grade, valori mai ridicate cu până la 6 grade faţă de cele normale în această perioadă.

În Bucureşti, dumincă, norii împart cerul cu soarele, şi e puţin probabil să plouă. La amiază se vor înregistra în jur de 5 grade, valoare mai ridicată cu aproximativ 3 grade faţă de ceea ce ar fi trebuit să fie la această dată.

Luni, alternează intervalele cu nori şi soare. În nordul şi centrul ţãrii pe arii restrânse cad precipitaţii mixte, iar în celelalte regiuni izolat plouă. E foarte probabil să se formeze polei.

În zona montanã predomină ninsorile şi vântul suflă cu putere dar, îl simţim în toate regiunile. Dată fiind o nouă pătrundere a unei mase de aer mai cald, temperaturile mai câştigă câteva grade faţă de duminică şi se vor situa între 1 şi 11 grade.

În Capitală, luni, va fi înnorat, în special în prima parte a zilei când este posibil ca trecător să plouă slab. După-amiază zărim şi soarele. Vântul îşi face simţită prezenţa, iar la amiază se vor înregistra 7-8 grade, valoare cu mult mai ridicată decât ar fi normal spre sfârşitul lunii ianuarie.

Presiunea atmosferică însă este în creştere de la o valoare destul de mică, de la numai 752 milimetri coloană de mercur, faţă de cea de 760 – considerată confortabilă.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Dinu Maxer și Magdalena Chihaia au stabilit data nunții. Marele eveniment va avea loc în anul 2025
Bzi.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani
Fanatik.ro
Drumul din România care a fost la fel de aglomerat ca DN1 astăzi. Face legătura cu o stațiune celebră pentru super cazări, mâncare bună și peisaje spectaculoase
Capital.ro
Florin Călinescu, criză de nervi. Marele actor a dat cu ei de pământ: Atâția dobitoci care…
Playtech.ro
Trucul ca să cureți în mai puțin de 5 minute grăsimea întărită din cuptor. Amestecul ieftin care îl face ca nou
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Lucrurile care îi scot din sărite pe românii care circulă pe autostradă: „Se crede buricul pământului” / „A început să îmi fie frică”
wowbiz.ro
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Spynews
Divorț secret în showbiz! O cunoscută artista de muzică populară s-a despartit de soț fără să știe nimeni
Spynews
Cum se frăgezește carnea pentru un gulaș delicios. Ai nevoie de un singur ingredient
Evz.ro
Secretul celor mai bătrâni oameni din lume. Există tocănița longevității
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini incendiare în costum de baie, de Revelion
kanald.ro
Accident rutier grav provocat de o șoferiță în vârstă de 18 ani, în Vâlcea. Tânăra a lovit un bătrân și a fugit
Cancan.ro
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut artistul suprem. A lăsat un gol imens în toată țara: Vă rog, aplauze!
StirileBZI
Taxele și impozitele cresc începând cu anul 2025! Cât vor plăti românii
Prosport.ro
FOTO. Iubita cu 24 de ani mai tânăra a milionarului Paszkany, apariție incendiară într-o rochie decoltată
stirilekanald.ro
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
substantial.ro
Guvernul slovac studiază măsuri de reciprocitate după oprirea gazului rusesc prin Ucraina
MediaFlux
Veste care a aruncat America ÎN ȘOC! Biden a convocat DE URGENȚĂ Consiliul de Securitate
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Viitorul este luminos: 10 inovații care ne vor fascina în 2025