Poliţia egipteană a arestat jurnalişti ai postului de televiziune Al-Jazeera

Poliţia secretă egipteană a arestat doi jurnalişti ai postului de televiziune Al-Jazeera, un australian şi un egiptean, suspectaţi că au difuzat în mod ilegal informaţii care afectează "securitatea naţională", a anunţat luni Ministerul de Interne, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
30 dec. 2013, 21:25
Poliţia egipteană a arestat jurnalişti ai postului de televiziune Al-Jazeera

Postul de televiziune prin satelit cu sediul în Qatar a confirmat aceste arestări şi a adăugat că poliţia mai reţine alţi doi angajaţi de-ai săi.

Ofiţeri din cadrul Securităţii Naţionale egiptene au percheziţionat duminică biroul improvizat al acestora, instalat într-un hotel din Cairo, au arestat doi reporteri şi le-au confiscat materialul, a precizat ministerul într-un comunicat.

În comunicat nu se precizează identitatea celor doi jurnalişti, ci se anunţă doar că unul dintre ei este „membru al Fraţilor Musulmani”, confreria fostului preşedinte Mohamed Morsi, destituit de armată, în timp ce celălalt este de naţionalitate australiană.

Potrivit Al-Jazeera în limba engleză, cei doi jurnalişti arestaţi sunt australianul Peter Greste şi şeful biroului din Cairo Mohamed Adel Fahmy, care deţine dublă cetăţenie egipteană şi canadiană. Postul de televiziune a adăugat că, în afară de cei doi, au fost reţinuţi producătorul Baher Mohamed şi cameramanul Mohamed Fawzi.

Jurnaliştii „au difuzat în direct informaţii care aduc atingere securităţii naţionale”, a afirmat Ministerul de Interne, adăugând că în posesia lor au fost găsite „publicaţii” ale Fraţilor Musulmani.

Aceste arestări survin la câteva zile după ce autorităţile au declarat confreria drept „organizaţie teroristă”. Orice persoană în posesia căreia sunt găsite publicaţii sau înregistrări difuzate de Fraţii Musulmani este de-acum pasibilă la pedepse de până la cinci ani de închisoare.

Peter Greste, un fost jurnalist al BBC, a câştigat premiul Peabody în 2011 pentru un documentar despre Somalia. Fahmy, care lucrează pentru CNN, este un jurnalist renumit în Cairo, fără vreo legătură cunoscută cu Fraţii Musulmani.

Autorităţile instalate la putere la începutul lui iulie de către armată, după destituirea primului preşedinte ales democratic al Egiptului, acuză Al-Jazeera de susţinerea mişcării Fraţilor Musulmani egipteni, care a câştigat toate alegerile după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, la începutul lui 2011.

Al-Jazeera a condamnat luni aceste „arestări arbitrare”, cerând eliberarea „imediată şi necondiţionată” a jurnaliştilor săi. De asemenea, acest post de televiziune a denunţat „intimidarea” şi „hărţuirea din partea serviciilor de securitate egiptene (…), care ne-au confiscat echipamente şi au percheziţionat birourile noastre, în contextul în care, oficial, nu a fost interzisă activitatea noastră” în această ţară.

Mai mulţi jurnalişti Al-Jazeera se află în detenţie, inclusiv Abdallah Elshami, arestat la 14 august în timp ce relata de la Cairo despre dispersarea sângeroasă a unor reuniuni pro-Morsi.

Guvernul egiptean a decretat, miercuri, mişcarea Fraţii Musulmani drept „organizaţie teroristă”, atribuindu-i atentatul comis marţi la o secţie de poliţie din Mansura, un atac soldat cu 15 morţi, condamnat de către confrerie şi revendicat de către jihadişti fără legături cunoscute cu mişcarea Fraţii Musulmani.

Potrivit Comitetului pentru protecţia jurnaliştilor (CPJ), în 2013, Egiptul a fost recunoscut ca fiind al treilea stat din lume, cel mai periculos pentru activităţi de presă, fiind precedat de Siria şi Irak.

„În contextul unei polarizări politice acute, care a dus la izbucnirea violenţelor în stradă, situaţia jurnaliştilor în Egipt s-a înrăutăţit considerabil”, apreciază CPJ, într-un raport care menţionează moartea a şase jurnalişti în această ţară, trei dintre ei decedând pe 14 august.

CPJ a estimat că, începând din 1992, în Egipt au murit zece jurnalişti, „nouă dintre care au decedat în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale”, începute în 2011.

DailyBusiness
Dan Andronic, despre Călin Georgescu: Poate ajunge la fiecare utilizator TikTok din România!
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Locul din România unde Împărăteasa Sissi își găsea liniștea. A fost construit la ordinul soțului său
Capital.ro
Dan Diaconescu aruncă bomba. Adevărul ascuns despre Călin Georgescu: Vă arăt mesajele
Playtech.ro
Gabriel Cotabiță a fost înmormântat în stilul lui Silviu Prigoană. Unde se odihnește trupul regretatului artist
DailyBusiness
Șeful TikTok, chemat să răspundă pentru campania lui Călin Georgescu. „Suntem martorii unui atac împotriva democraţiei”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Călin Georgescu provoacă scandal mondial. Decizie fără precedent
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
El este Adelin, băiatul de 14 ani care a murit într-un accident teribil în Dolj. Maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale
Cancan.ro
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
StirileBZI
Se dau câte 375 de lei, pe lângă pensie! Decizia se aplică numai în luna decembrie
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
substantial.ro
AUR își schimbă poziția: susține pe Călin Georgescu în turul doi al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
SE DEZICE de GEORGESCU! SURPRIZĂ MAJORĂ după VOT: NU AM ȘTIUT!
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
Delia a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. Artista este scandalizată de ieșirile politicianului