SFANTUL VASILE: De ce nu e bine să dormi în această zi şi ce e bine să facă fetele nemăritate

SFANTUL VASILE: În prima zi a Anului Nou, creştinii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Vasile cel Mare, ocrotitorul săracilor. În tradiţia populară, Sfântul Vasile este cunoscut ca fiind Crăciunul cel Mic, fratele Crăciunului.
Alina Costache
31 dec. 2013, 16:34
SFANTUL VASILE: De ce nu e bine să dormi în această zi şi ce e bine să facă fetele nemăritate

SFANTUL VASILE: Istoricul sărbătorii

Sfântul Vasile Cel Mare, episcopul Cezareei, este considerat unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi ai creştinătăţii. Pruncul Vasile a fost un copil binecuvântat de Dumnezeu, fiind un înainte-văzător. Tradiţia creştină spune că, la scurt timp după naştere, pruncul Vasile nu sugea lapte de la sânul mamei în zilele de miercuri şi de vineri. Tot tradiţia creştină menţionează că micuţul a plâns continuu până când a fost botezat. Mai mult, din copilărie, pruncul a uimit prin unele gesturi: dacă atingea plantele ofilite, acestea se înviorau, iar atunci când mângâia animalele bolnave ele se însănătoşeau.

MESAJE DE SFANTUL VASILE, trimite şi tu URARI DE SFANTUL VASILE

 

Mai târziu, fiind iubitor de învăţătură, Vasile cel Mare a studiat la cele mai importante instituţii de învăţământ din acele timpuri din Cezareea, din Constantinopol şi la cea mai importantă academie din Atena. Aici, tânărul Vasile a studiat cu pasiune astronomia, geometria, medicina şi retorica. De asemenea, la Atena l-a întâlnit pe Grigore de Nazianz, care a fost impresionat de inteligenţa şi de harul colegului său Vasile, iar între cei doi s-a legat o prietenie exemplară pentru tot restul vieţii. În acelaşi timp, cei doi buni prieteni au ales viaţa religioasă şi monahismul.

Exemplul lor a fost urmat de fratele mai mic al Sfântului Vasile, cel care a devenit Sfântul Grigorie de Nyssa. După moartea părinţilor, cei doi fraţi şi-au împărţit săracilor întreaga avere a familiei lor. Prin faptele lor de milostenie s-a deschis drumul unui şir de binefaceri pentru săraci şi pentru cei neputincioşi, consemnate de istoria creştinismului sub numele de „Vasiliade”.

Sfântul Vasile – părintele monahismului

Sfântul Vasile cel Mare este cunoscut ca părinte al monahismului oriental, ca protector al familiei şi al săracilor. El a acordat o mare atenţie păturii sociale sărace, venind în ajutorul acesteia prin remarcabile acte de caritate. Este cel dintâi ierarh care a întemeiat, pe lângă biserică, azile şi spitale pentru săraci şi pentru bătrâni , solicitâd celor bogaţi să vină în ajutorul persoanelor nevoiaşe. În acelaşi timp, episcopul Vasile a acordat o mare atenţie pregătirii canonice şi spirituale a preoţilor. În timpul vieţii, ierarhul a făcut numeroase minuni. Istoria bisericească mai consemnează un fapt impresionant: Sfântul Vasile este considerat fondatorul moral al „Crucii Roşii”!

În data de 14 iunie 370, în momente dificile pentru Biserică, când ereticii lui Arie şi Macedonie l-au atras la această credinţă chiar pe împăratul Valens, Sfântul Vasile a fost înălţat la demnitatea de arhiepiscop al Cezareei. Prin scrierile sale, Sfântul Vasile a luminat creştinătatea şi a apărat cu dârzenie dogma Sfintei Treimi, fără să ţină seamă de mânia împăratului Valens.

Arhiepiscopul Vasile este primul părinte bisericesc care s-a adresat şi monahilor, chemându-i să se nevoiască atât în folosul personal, cât şi în folosul aproapelui. Credincioşii Capadochiei credeau că Raiul a coborât pe acele meleaguri, pentru că , după fiecare slujbă duminicală, Sfântul Vasile înfăptuia câte o minune.

În tradiţia ortodoxă este vestită o întâmplare petrecută în biserica în care slujea Sfântul Vasile: aici a venit o văduvă de faimă proastă, care se pocăise. Ruşinată de mulţimea păcatelor, femeia nu se putea spovedi. De aceea, ea a înscris pe o hârtie pecetluită cu ceară toate păcatele săvârşite în viaţa sa. Când a ajuns la altar, în faţa ierarhului, femeia a căzut în genunchi, a început să plângă în hohote fără să mai rostească măcar o vorbă. Atunci, Sfântul Vasile i-a luat sulul de hârtie pecetluit, apoi şi-a ridicat braţele spre bolta bisericii şi a strigat: „Doamne al Cerului şi al pământului, pentru rugăciunile netrebnicului Tău slujitor, iartă roabei Tale acesteia, după lacrimile ei!” Văduva s-a întors acasă şi, în grabă, a desfăcut ceara sigiliului. Atunci ea a descoperit că hârtia era albă, iar păcatele însemnate de ea dispăruseră.

Sfântul Vasile cel Mare a trecut la viaţa veşnică la data de 1 ianuarie în anul 379.

„Dintre scrierile cele mai importante ale Sfântului Vasile trebuie să amintim „Liturghia Sfântului Vasile” şi „Moliftele Sfântului Vasile.” „Moliftele” care-i poartă numele se citesc de câte ori este nevoie şi aceste rugăciuni au puterea să vindece boli grave, să alunge duhurile necurate şi blestemele. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca persoanele care solicită să li se citescă aceste rugăciuni au nevoie de o pregătire lăuntrică specială: să ţină post şi să rostească rugăciuni; după o perioadă de curăţire sufletească şi trupească, credinciosul care doreşte să se coboare harul Sfântului Vasile asupra sa, poate să solicite preotului să-i citească Moliftele Sfântului Vasile.

MESAJE DE SFANTUL VASILE, trimite şi tu URARI DE SFANTUL VASILE

De asemenea, Moliftele se citesc când sunt calamităţi naturale sau epidemii, pentru că acestea au puternice efecte terapeutice. Tot în ziua Anul Nou se continuă datinile străvechi, iar sorcovitul este o urare tradiţională; acum, membrii comunităţii, la sfârşitul slujbei, îşi adresează urări de sănătate şi bucurii pentru Noul An. Aceleaşi gânduri bune se adresează naşilor de botez şi de cununie”, ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica „Sfânta Vineri Nouă” din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu).

Ianuarie, prima lună a calendarului ortodox, este un răstimp benefic pentru ortodocşi, când în biserici şi în mănăstiri sunt citite Moliftele Sfântului Vasile cel Mare : ianuarie este o etapă binecuvântată din an, în care creştinii au şansa divină să se înnoiască sufleteşte o dată cu Noul An.

SFANTUL VASILE: 10 tradiţii şi superstiţii

1. În această zi fetele nemăritate împletesc crenguţe de măr, pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un şir de mărgele şi un inel. Apoi ascund aceste crenguţe afară. În tradiţia populară se spune că dacă a doua zi găsesc aceste împletituri acoperite cu brumă, se vor mărita cu un om bogat. În caz contrar, se vor căsători cu un om sărac;

2. Una dintre cele mai frumoase tradiţii de Sfântul Vasile constă în servirea oaspeţilor cu plăcinte cu răvaşe. Cei care mănâncă din plăcinta Sfântului Vasile, au parte de surpriza găsită în răvaş, pentru tot anul care vine.

3. De Sfântul Vasile fetele nemăritate se duc în grajd sau în cocină, lovesc vaca sau porcul cu piciorul şi spun „anul acesta“ sau „anul viitor“. Dacă porcul guiţă, ori vaca se mişcă de la prima strigare, fata se va mărita în următoarele luni. În cazul în care se mişcă la vreuna din următoarele strigări, domnişoara se va căsători peste unul sau peste doi ani.

4. Prima persoană care trebuie să-ţi intre în casă în ziua de Sfântul Vasile trebuie să fie un bărbat. Bătrânii spun că anul îţi va fi bogat sau sărac, în funcţie de situaţia materială a acestui musafir.

5. În ziua de Sfântul Vasile varsă vin pe masă, sparge un pahar alb, răstoarnă cutia de chibrituri sau dă de pomană unui om sărac. Se zice că astfel vei avea noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă.

6. Dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

7. Fă tot posibilul să nu dormi de Sfântul Vasile. Altfel rişti să fii leneş tot anul.

8. Superstiţiile populare spun că la miezul nopţii e bine să ţii în mână fix ceea ce îţi doreşti cel mai mult în anul ce vine. Pentru prosperitate, ţine bani în mână. Pentru un an de veselie, ţine un pahar de tărie. Vrei dragoste? Atunci ţine în mână un mănunchi de flori de vâsc.

9. Potrivit unei alte superstiţii din bătrâni, dacă de Sfântul Vasile noaptea e senină, vei avea un an bun.

10. În unele zone, de Sfântul Vasile ţiganii împodobesc un cap de porc cu panglici şi mărgele, iar apoi colindă cu el pe la casele gospodarilor, primind bani şi bucate.

SFANTUL VASILE, bogat de la 12 ani

„De fapt în 1 ianuarie cinstim, în ordinea importanţei, tăierea împrejur cea după trup a Domnului, la opt zile după naştere, apoi ziua Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi Anul nou calendaristic, ştiut fiind că Anul nou Bisericesc a început la 1 septembrie”, a declarat, agenţiei MEDIAFAX, părintele Ciprian Apeterei, consilier la Catedrala patriarhală

Potrivit părintelui, Sfântul Vasile a devenit cel mai bogat între oameni la vârsta de 12 ani, moştenind averea familiei. O atenţie deosebită a acordat Sf. Vasile păturii sărace şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Este primul ierarh care întemeiază, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezămâmnt pentru recuperarea prostituatelor.

Sfântul Vasile cel Mare a trăit în secolul al IV-lea şi provenea dintr-o familie creştină deosebită: sora, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit, de asemenea, sfinţi. Sf. Vasile a urmat şcoli în Cezareea, Bizanţ şi Atena, remarcându-se de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină şi retorică. Scrierile sale strălucite pun bazele vieţii monahale sistematice, Sf. Vasile fiind considerat părintele monahismului oriental.

SFANTUL VASILE alungă duhurile rele

Sf. Vasile a murit în anul 379, când încă nu împlinise 50 de ani, iar la înmormântarea sa au participat mulţime de creştini şi păgani, dovadă a marii sale popularităţi, a mai spus părintele Ciprian Apetrei.

În tradiţia românilor, Anul Nou, întâmpinat, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se mai numeşte Revelion sau Seara Sfântului Vasile. Se spune că în noaptea de Sf. Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.

Sf. Vasile e unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari şi e considerat păzitor de duhuri rele, cu mare putere asupra dracilor.

În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare şi ca „mare beţiv”, care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi chefuri. De altfel, el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.

DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce conține untul Deluxe de la Lidl, de fapt. Mulți români îl cumpără, în special când e la ofertă, dar puțini citesc și eticheta
Capital.ro
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
Playtech.ro
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
DailyBusiness
Guvernul a promis! Strategia națională 2025-2035 ar elimina complet sărăcia energetică!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp de iarnă
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat seismul
Cancan.ro
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale
substantial.ro
Austria ar putea ridica vetoul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen
MediaFlux
PAPARAZZI. Ce face SORIN BROTNEI după ce a CÂȘTIGAT ASIA EXPRESS! IMAGINI de....
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciolacu a descoperit secretele covrigilor de Buzău: din a câta încercare i-a ieșit?