Ziua 9. Câteva mii de oameni au ieşit sâmbătă în stradă, în toată ţara VIDEO

Câteva mii de oameni au ieşit şi sâmbătă în stradă, în toată ţara, să ceară demisia preşedintelui şi a Guvernului. Nici ploaia, nici ninsoarea, nici frigul nu i-au făcut pe oameni să renunţe. Punctul central al revoltei a fost din nou Piaţa Universităţii din Bucureşti.
Romania TV
21 ian. 2012, 12:15
Ziua 9. Câteva mii de oameni au ieşit sâmbătă în stradă, în toată ţara VIDEO

UPDATE, ora 23.00: Mitingul este la final, doar câteva zeci de persoane mai sunt în Piața Universității la această oră. Oamenii spun însă că vor revei în fiecare zi până ce vor obține ce vor: demisia președintelui și alegeri anticipate.

UPDATE, ora 22.45: Aproximativ 400 de persoane protestează în continuare în Piaţa Universităţii din Capitală, în celelalte oraşe din ţară manifestaţiile s-au încheiat, cu excepţia municipiului Huşi, unde sunt 40 de participanţi, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.

UPDATE, ora 21.50: Aproximativ 100 de persoane au protestat, sâmbătă, din nou, în faţa Prefecturii Constanţa, plecând însă acasă mai devreme decât de obicei din cauza ninsorii puternice.

UPDATE, ora 21.20: Protestul care s-a desfăşurat, sâmbătă seară, în municipiul Sibiu şi la care s-au strâns circa opt sute de participanţi s-a încheiat după ce manifestanţii au cerut, printre altele, demisia ministrului sibian Ion Ariton, în faţa sediului PDL.

UPDATE, ora 21.15: Cei aproximativ 200 de protestatari care au mărşăluit, sâmbătă seară, prin centrul municipiului Târgu Mureş, oprindu-se la Monumentul Eroilor Revoluţiei, la sediile PDL, UNPR, la Prefectură şi Primărie, au încheiat manifestaţia după două ore, fără să fie semnalate incidente.

UPDATE, ora 21.00: Protestul de la Cluj-Napoca, la care au participat peste 200 de persoane, s-a încheiat, sâmbătă, în jurul orei 20.30, după ce manifestanţii au participat la un marş prin centrul oraşului, pe la Prefectură, Primărie şi Casa de Cultură a Studenţilor.

UPDATE, ora 20.30: Protestul de la Craiova s-a încheiat după aproape cinci ore, reprezentanţii cadrelor militare disponibilizate, organizatorii acţiunii, afirmând că cer convocarea unei unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru formarea unui guvern de uniune naţională care să pregătească alegerile anticipate.

Protestul la care au participat aproximativ o mie de persoane s-a încheiat în jurul orei 20.00.

UPDATE, ora 20.15: Aproximativ 300 de persoane au participat, sâmbătă seară, la un miting de protest în Piaţa Unirii din Focşani, în pofida ninsorii şi a temperaturilor scăzute, manifestanţii mergând şi în faţa sediului PDL, unde au scandat lozinci antiprezidenţiale

UPDATE, ora 20.05: Aproape 1000 de persoane prostează la această oră în Piaţa Universităţii din Bucureşti.

UPDATE, ora 20.00: Peste o sută de persoane participă, sâmbătă seară, la acţiuni de protest care se desfăşoară în mai multe oraşe din judeţul Alba.

UPDATE ora 19.45: Aproximativ 150 de persoane protestează, sâmbătă seară, în centrul municipiului Târgu Mureş, scandând „Jos Băsescu”, „Unitate naţională”, „Ieşi afară, javră ordinară”, „Jos dictatura”.

UPDATE, ora 19.30: Circa patru sute de persoane au pornit, sâmbătă seară, într-un marş pe străzile municipiului Sibiu, scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale, iar manifestanţii poartă un carton pe care au lipit produsele din „meniul românilor”, respectiv cartofi, pâine, slănină şi gheare de pui.

UPDATE, ora 19.25: Aproximativ 60 de persoane participă, sâmbătă seară, la un miting de protest în centrul municipiului Ploieşti, la un moment dat manifestanţii luându-se la ceartă între ei, după ce un grup a afişat pancarte cu mesaje precum: „PDL = USL”, „PDL şi USL, aceeaşi mizerie”.

UPDATE, ora 19.20: Manifestanţii din Piaţa Universităţii primesc număr de ordine, pentru a şti exact câţi oameni sunt sâmbătă la protest, a declarat pentru MEDIAFAX Liviu Pop, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Liviu Pop a precizat că el a avut fluturaşi cu numere de la 1 la 750, din care a împărţit deja oamenilor din Piaţa Universităţii peste 700, iar un coleg de-ai lui are fluturaşi cu numere până la 1.500.

UPDATE, ora 19.00: Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Hunedoara, care participa la mitingul care are loc, sâmbătă seară, la Deva, a fost ridicat de jandarmi după ce un alt protestatar a anunţat că l-a văzut agitând un topor în mulţime.

UPDATE, ora 18.30: Peste 350 de persoane protestează în Piaţa Universităţii din Capitală, la nivel naţional fiind 3.000 de manifestanţi, a declarat, sîmbătă seară, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru.

UPDATE 18.20: Peste 200 de oameni protestează, sâmbătă seară, la Deva, Hunedoara, Orăştie şi Brad, cu steaguri şi pancarte cu mesaje precum „Jos Băsescu”, „Jos corupţia din Poliţie şi Justiţie”.

UPDATE, ora 18.00: Românii din străinătate susţin şi ei mişcarile de protest din ţară. În mai multe oraşe europene în care sunt comunităţi importante de români au fost organizate manifestaţii în acest weekend. Mitinguri au avut loc în faţa ambasadelor României din Paris, Strasbourg, Lisabona şi Madrid.

UPDATE, ora 17.45: Un număr de 20 de persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi, la mitingul de protest convocat de sindicatele din educaţie şi sănătate, organizatorii punând prezenţa scăzută pe seama frigului şi a ploii.

UPDATE, ora 17.15: Aproximativ 70 de persoane protestează, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Victoriei din Timişoara, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului condus de Emil Boc.

UPDATE, ora 16.55: Peste 50 de persoane protestează, sâmbătă după-amiază, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, faţă de şeful statului şi Guvern, fiind adus un panou pe care doritorii îşi pot scrie nemulţumirile.

UPDATE, ora 16.53: Aproximativ 30 de persoane au protestat, sâmbătă după-amiază, în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, manifestaţia „împotriva crizei morale”, organizată de doi tineri maghiari, fiind autorizată şi desfăşurându-se în acordurile unui fluier.

UPDATE, ora 16.45: Profesorii au venit şi sâmbătă în Piaţa Universităţii, secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Pop, declarând că sunt aşteptate să se alăture protestului aproximativ 300 de cadre didactice.

Liviu Pop a spus că aceştia nu vor veni în Piaţa Universităţii ca sindicalişti, ci ca profesori. El a precizat că în Piaţa Universităţii sunt deja peste o sută de profesori din Sectorul 3, dar că sunt aşteptate să ajungă şi cadre didactice din Sectorul 1.

UPDATE, ora 16.20: Proteste au loc la această oră şi la Strasbourg. Zeci de studenţi au ieşit în stadă în semn de solidaritate cu protestatarii din ţară.

UPDATE, ora 16.11: Scandal în Piaţa Universităţii, unde 10 membri ai organizaţiei Noua Dreaptă au fost alungaţi de ceilalţi manifestanţi.

UPDATE, ora 16.00: Câţiva zeci de români stabiliți în Franța sunt așteptați la orele prânzului să picheteze sediul Ambasadei României din Paris, în semn de solidaritate față de protestele din țară. Tinerii din Paris spun că încearcă să obţină o autorizaţie pentru săptămâna viitaoare pentru a se strânge cât mai mulţi.

UPDATE, ora 15.01 Peste 100 de protestatari în Piaţa Universităţii. Oamenii cer demisia lui Traian Băsescu şi schimbarea Guvernului. Ei sunt consternaţi că nu au primit nicio reacţie din partea preşedintelui.

Protestele din Capitală au intrat în cea de-a noua zi, după ce vineri, câteva sute de demonstranţi au ieşit în stradă pentru a cere demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului. Oamenii au protestat paşnic, demonstraţia încheindu-se fără incidente. Printre manifestanţi s-au numărat şi sindicalişti din învăţământ şi sănătate.

Aproximativ 50 de persoane au venit şi sâmbătă în Piaţă în ciuda faptului că în Capitală ninge şi este frig. Protestatarii sunt mai hotărâţi ca oricând.

Stăm de nouă zile în Piaţă să-l dăm jos pe acest individ. Ne-a tăiat pensiile, a făcut totul doar pentru ei„, a spus unul dintre protestatari.

Numărul lor ar putea creşte spre după-amiază. Jandarmii au pus preventiv garduri de protecţie.

Aproximativ o mie de persoane protestează, sâmbătă, la Craiova, manifestanţii plecând într-un marş pe străzile din municipiu şi cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului, iar traficul rutier a fost întrerupt pe traseul esplanada Clubului Electroputere până în Piaţa Prefecturii.  Acţiunea este organizată de Sindicatul Cadrelor Militare în Rezervă. Astfel, la protestul care este autorizat participă 200 de militari în rezervă, cărora li s-au alăturat circa 300 de membri PSD, precum şi oameni simpli.

Protestele românilor continuă şi în Spania.

Biserica Ortodoxă Română a dat un comunicat în care anunţă că este alături de protestatari.

De asemenea, este de aşteptat ca, la fel ca în ultimele zile, protestatarii să iasă în stradă şi în alte mari oraşe ale României, Cluj, Sibiu, Iaşi, Vaslui, Timişoara sau Constanţa.

Spynews
Cine ar fi noul suspect în cazul crimei din Brăila. Un bărbat recent eliberat din închisoare ar putea fi implicat
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru mai mulți turiști români care au mers în Grecia. Se întâmplă din ce în ce mai des: “Poliția nu a luat nicio măsură”
Capital.ro
Decizie pentru cei cu mașini pe motorină. Vor fi taxați mai puțin. Se aplică din 31 iulie
Playtech.ro
Iubita lui David Popovici, apariție de SENZAȚIE! I-a lăsat pe toți cu gura căscată, ipostaze îndrăznețe
DailyBusiness
TAROM suspendă zborurile către o destinație cunoscută. Motivele anulării
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
David Popovici a făcut din nou spectacol la Jocurile Olimpice. Proaspătul campion olimpic s-a calificat în finala probei „regina”
Spynews
Laura Cosoi, dezvăluiri de suflet după ce a devenit mamă pentru a patra oară. A adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă duminică noapte
Evz.ro
Un august fierbinte. Abia acum vine marea caniculă. Avem cifrele
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din Mamaia. Cum a reacționat când a văzut nota de plată
Playsport.ro
„Nu ne atingem de ale bărbaților, nu avem voie”. Românca măritată cu miliardarul Ferrari a dezvăluit ce N-O lasă niciodată să facă soțul ei cu 47 de ani mai mare
kanald.ro
Primele declarații ale lui David Popovici după calificarea în finala de 100 metri liber. Cum se simte înotătorul înainte de ultima lui cursă de la JO 2024: „Nu voi putea să intru fără trac”
Capital.ro
Decizie ISTORICĂ luată de Mircea LUCESCU. Vestea pe care toată România o aștepta
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
„Durere mare” Ei sunt părinții Marinei Gavril, doctorița ucisă cu sânge rece în Brăila! Primul și singurul mesaj sfâșietor pe care femeia l-a postat după ce fiica i-a fost omorâtă
substantial.ro
Avertizare cod galben de caniculă pentru joi: temperaturi de până la 36 de grade în Bucureşti şi jumătate din ţară
MediaFlux
RĂSTURNARTE de SITUAȚIE privind ALEGERILE din SUA! Nimeni nu se aștepta la asta de la Kamala Harris
Shtiu.ro
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?