Temperaturile globale ar putea creşte cu cel puţin 4 grade Celsius până în 2100: Ar fi catastrofal

Temperaturile globale ar putea creşte cu cel puţin 4 grade Celsius până în 2100, dacă nu se reduce nivelul emisiilor de dioxid de carbon, avertizează cercetătorii australieni într-un nou studiu.
Cristina Dinu
03 ian. 2014, 12:07
Temperaturile globale ar putea creşte cu cel puţin 4 grade Celsius până în 2100: Ar fi catastrofal

Specialiştii în domeniu spun că temperaturile ar putea creşte cu cel puţin 4 grade Celsius până în 2100 şi cu peste 8 grade Celsius până în 2200, ceea ce ar însemna consecinţe dezastruoase pentru planetă, scrie Mediafax.

Cercetarea, efectuată de oamenii de ştiinţă australieni şi publicată în revista Nature, arată că, la nivel global, clima este mult mai afectată de emisiile de dioxid de carbon decât se credea până în prezent.

De asemenea, prin intermediul acestei cercetări, s-ar putea rezolva şi unul dintre misterele în ceea ce priveşte sensibilitatea climei – rolul formării norilor şi dacă acesta are un efect pozitiv sau negativ asupra încălzirii globale.

Cercetătorii consideră în acest moment că modelele climatice existente supraestimează nivelul de nori care protejează atmosfera de supraîncălzire.

Studiul sugerează că se formează mai puţini nori atunci când planeta se încălzeşte, motiv pentru care mai puţine raze ale soarelui sunt reflectate înapoi în spaţiu, conducând la ridicarea temperaturilor pe Pământ.

Profesorul Steven Sherwood, de la University of New South Wales, a declarat pentru publicaţia The Guardian că o creştere a temperaturilor cu 4 grade Celsius ar fi nu doar un fenomen periculos, ci chiar „catastrofal”.

Prin urmare, cercetătorii avertizează că o creştere a temperaturilor pe Pământ ar duce la secetă şi ar face viaţa dificilă la tropice. Din cauza încălzirii planetei s-ar putea topi calota glaciară din Groenlanda şi o mare parte din stratul de gheaţă din Antarctica.

„Creşteri ale temperaturilor medii globale de o asemenea anvergură ar avea un impact profund asupra lumii şi a economiilor multor ţări, dacă nu începem de urgenţă reducerea emisiilor” de dioxid de carbon, avertizează Steven Sherwood.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Satul care a devenit o destinație turistică foarte căutată. Se datorează totul acestor animale
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. O achită toți cetățenii. NU se poate evita plata: Avem o strategie
Playtech.ro
Lucruri interzise pe casa scării. De ce să nu speli pe jos dacă stai la bloc
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Cel mai puternic „purificator al sângelui” din lume. Este afrodiziac, scade tensiunea arterială, dă energie și era adorat de romani
wowbiz.ro
Natallia, o tânără gravidă de 28 de ani, a apelat la ajutorul ChatGPT atunci când s-a simțit rău. Ce se întâmpla, de fapt, cu aceasta?!
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Pericol uriaș la granița României. Atac biologic
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
O fetiță de 10 ani a murit în urma unui incendiu devastator la o școală de gătit, în Singapore
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea peste tot în România. Primăriile trebuie să decidă. Mircea Fechet: Suntem obligaţi!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Petre Măgurean, fost jucător și antrenor de baschet, a murit la 67 de ani, cu doar două zile înainte de ziua de naștere: „A cucerit medaliile de bronz în Divizia A”
MediaFlux
Anunț de ultimă oră de la Victor Ponta! Răsturnare de situație la prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta: omul care ”a salvat Belgradul” în urma unei ședințe secrete a Guvernului! ”A plagiat, dar a și inundat” – remarcă Cristian Preda