MICHAEL SCHUMACHER ar putea rămâne într-o stare VEGETATIVĂ. Anunţ teribil făcut de un neurochirurg

Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminică, în staţiunea Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori. Schumacher este în comă indusă, suferind de leziuni craniene, iar miercuri ataşatul său de presă, Sabine Kehm, a anunţat că starea germanului este stabilă.
Daniel Spătaru
03 ian. 2014, 14:04
MICHAEL SCHUMACHER ar putea rămâne într-o stare VEGETATIVĂ. Anunţ teribil făcut de un neurochirurg

Michael Schumacher, aflat în comă indusă după accidentul la schi, împlineşte azi 45 de ani. Neurochirurgul Uwe Kehler, şeful departamentului de neurochirurgie a Spitalului din Hamburg, a explicat pentru Bild cînd ar putea ca Schumacher să fie scos din această stare: „În general, e nevoie de două sau trei săptămîni pînă cînd pacientul poate fi trezit după o astfel de traumă.

De asemenea, pot trece zile sau chiar săptămîni pînă cînd poate deschide ochii. Din păcate, într-un asemenea caz, e posibil ca pacientul să nu-şi revină niciodată la o stare normală şi să ajungă într-o stare vegetativă, dacă afecţiunea creierului este foarte mare”.

Membri ai familiei lui Michael Schumacher, precum şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism, Jean Todt, l-au vizitat, vineri dimineaţă, la spitalul din Grenoble, pe fostul pilot de Formula 1, care împlineşte astăzi 45 de ani.

Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminică, în staţiunea Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori. Schumacher este în comă indusă, suferind de leziuni craniene, iar miercuri ataşatul său de presă, Sabine Kehm, a anunţat că starea germanului este stabilă.

Michael Schumacher s-a născut pe data de 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit. Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanţă neegalată până acum.

Michael Schumacher s-a retras prima dată din Formula 1 la finalul anului 2006, apoi a revenit în Marele Circ în 2010, atras de proiectul Mercedes, care cumpărase echipa Brawn GP. Însă în trei sezoane petrecute la Mercedes germanul nu a mai arătat forma care l-a ajutat să intre în posesia celor şapte titluri mondiale. Michael Schumacher nu a reuşit în această a doua etapă a carierei decât un loc 3, la Valencia, în 2012, şi patru clasări pe locul 4.

O revenire în competiţii a lui Schumacher ar fi trebuit să aibă loc în vara anului 2009, când germanul ajunsese la un acord cu Ferrari pentru a-i lua locul lui Felipe Massa în cursele rămase până la finalul sezonului, după ce pilotul brazilian a fost rănit grav într-un accident produs la MP al Ungariei. În final, Schumacher a revenit asupra acestei decizii, după ce medicii i-au recomandat să nu-şi reia activitatea, din cauza problemelor la gât. Michael Schumacher se lovise la gât în luna februarie 2009, după ce a căzut de pe motocicletă, pe un circuit din Spania. Atunci, el a fost victima unei fracturi la baza craniului. De asemenea, el a mai suferit fisuri la o vertebră şi la o coastă.

Michael Schumacher deţine şi alte recorduri după 19 ani în F1, în care a participat la 308 Mari Premii. Germanul, care a concurat pentru patru echipe în cariera sa, Jordan (1991), Benetton (1991-1995), Ferrari (1996-2006) şi Mercedes (2010-2012), este pilotul cu cele mai multe victorii în F1, 91, devansându-i pe francezul Alain Prost (51 de victorii) şi pe brazilianul Ayrton Senna (41 de victorii), şi cu cele mai multe succese într-un sezon, 13, la egalitate cu conaţionalul lui, Sebastian Vettel. Schumacher s-a clasat de 43 de ori pe locul secund şi de 21 de ori pe poziţia a treia a podiumului. El este pilotul cu cele mai multe starturi din pole position, 68, faţă de 65 reuşite de Senna şi 45 de Sebastian Vettel şi tot Schumacher are cele mai multe clasări pe podium în carieră, 155, la mare distanţă de Prost (106) şi de Senna (80).

Ca pilot, Schumacher a avut un singur accident serios. La 11 iulie 1999, campionul german a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu la piciorul drept, după ce monopostul Ferrari condus de el a părăsit pista şi a izbit puternic un zid de protecţie format din cauciucuri. El a lipsit atunci 98 de zile din F1, şase curse, revenind la ultimele două Grand Prix-uri ale sezonului.

Michael Schumacher este căsătorit cu Corinna din 1995 şi au doi copii, Gina Maria (16 ani) şi Mick (14 ani). Familia Schumacher s-a stabilit în anul 2007, la Gland, Elveţia, o staţiune pe malul lacului Leman, în apropiere de Geneva. Averea lui Schumacher a fost estimată în 2010 la peste 600 de milioane de euro.

Michael Schumacher, septuplu campion mondial, a fost rănit grav într-un accident de schi, duminică, în staţiunea Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori. Schumacher este în comă indusă, suferind de leziuni craniene, iar miercuri ataşatul său de presă, Sabine Kehm, a anunţat că starea germanului este stabilă.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Alexandru Ciucu, partea lui de adevăr despre divorțul de Alina Sorescu, la doi ani de la despărțire. Ce își reproșează creatorul de modă
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Orașul care a început să se scufunde. E plin de hoteluri și clădiri luxoase
Capital.ro
Cine îl va înlocui pe Călin Georgescu. Răsturnare de situație pe scena politică: Numele contează mai puţin
Playtech.ro
Ce pun moldovencele în compoziția pandișpanului ca să iasă mult mai pufos. Ingredientul secret pe care îl adaugă în albuș
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Pacea care va vulnerabiliza România în 2025. Expert: „Pericolul unui președinte anti-occcidental, mai mare ca oricând”
wowbiz.ro
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Horoscop sâmbătă, 4 ianuarie 2025: Leii au zile deosebite, cu momente de tandrețe
Spynews
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu trebuie”. Cum a răspuns când a fost întrebat de banii pe care ar trebui să-i dea manelistului
Evz.ro
Atenție la prizele inteligente. Pericolele nici nu le sesizezi
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
Un nou cutremur în România, sâmbătă dimineață. Ce magnitudine a avut seismul
Cancan.ro
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a fost trădat. Se prăbușește totul în jurul său: Asta ai făcut, șefule!
StirileBZI
Românii care locuiesc la bloc trebuie să facă asta, dacă au calorifere
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au ieșit la iveală abia acum
substantial.ro
Infirmier condamnat la 18 ani pentru violarea a patru paciente la Spitalul din Sibiu
MediaFlux
OBLIGAȚIE nouă pentru salariați și angajatori. 5000 de lei AMENDĂ dacă nu faci
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai bună destinație de călătorie pentru familie. Este o țară chiar din apropierea Rusiei