Poetul Traian T. Coşovei, înmormântat sâmbătă, la Cimitirul Bellu

Poetul Traian T. Coşovei a fost înmormântat sâmbătă, pe Aleea scriitorilor din Cimitirul Bellu.
Filip Stan
04 ian. 2014, 10:22
Poetul Traian T. Coşovei, înmormântat sâmbătă, la Cimitirul Bellu

Traian T. Coşovei a murit miercuri, la vârsta de 59 de ani, în urma unei grele suferinţe, la Spitalul de nefrologie ”Dr. Carol Davila” din Capitală, scrie Agepres.

”În prima zi a anului a încetat din viaţă unul dintre cei mai importanţi poeţi români ai ultimelor decenii, Traian T. Coşovei. Avea 59 de ani şi o operă remarcabilă. Membru activ al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu, Traian T. Coşovei făcea parte din elita poeţilor optzecişti. Împreună cu Ion Stratan, Mircea Cărtărescu şi Florin Iaru a publicat un volum colectiv care a făcut valuri în epocă, ‘Aer cu diamante’, apărut la editura Litera, în 1982. Traian T. Coşovei este autorul unor cărţi de versuri care s-au bucurat de aprecierea elogioasă a criticii literare şi de popularitate între cititorii de poezie românească de azi. (…) Prin dispariţia lui Traian T. Coşovei, literatura română de azi suferă o grea şi ireparabilă pierdere. Odihnească-se în pace!”, se arată pe site-ul Uniunii Scriitorilor din România.

Acesta s-a născut la 28 noiembrie 1954, ca fiul lui Traian Coşovei, poet, şi al Mariei Coşovei (n. Urdavcanu).

El a absolvit în 1978 Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (secţia română – engleză). A fost unul dintre corifeii ”Cenaclului de Luni” şi un reprezentant marcant al generaţiei anilor ’80. A debutat cu volumul de poezii ‘Ninsoarea electrică’ , pentru care a obţinut în 1979 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut.

A publicat peste 20 de cărţi de poezie, critică literară, proză, dintre care menţionăm: ‘Cruciada întreruptă’ (1982), ‘Poemele siameze’ (1983), ‘În aşteptarea cometei’ (1986), ‘Rondul de noapte’ (1987), ‘Pornind de la un vers’ (critică literară, 1990), ‘Bătrâneţile unui băiat cuminte’ (1994, Premiul Academiei Române pentru poezie), ‘Percheziţionarea îngerilor’ (1998), ‘Hotel Urmuz’ (2000, cronici pe care le-a scris în revistele ‘Contemporanul’, ‘Ideea Europeană’ şi ziarul ‘Azi’), ‘Vânătoarea pe capete’ (2002), ‘Greva căpşunelor’ (2004), ‘La formarea ideilor’ (critică literară, 2005), ‘Băutorii de absint’, antologie de poezie (împreună cu Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop, 2007), ‘Motocicliştii spaţiali’ (împreună cu Ioana Mănescu – cineroman, 2008), ‘Poeţii marilor oraşe’ (critică literară, 2008), ‘Aerostate plângând’ (2010).

Alte premii obţinute: Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1994), Premiul Academiei Române (1996), Premiul internaţional ‘Nichita Stănescu’ (2000) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2004), Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul de poezie ”Greva căpşunelor”, Premiul pentru jurnalism literar al revistei Tomis (2005), Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti pentru volumul de critică literară ”Poeţii marilor oraşe” (2008).

A fost membru al Uniunii Scriitorilor şi al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO) şi preşedinte al Fundaţiei Culturale Hesperus. A lucrat în cadrul Muzeului Literaturii Române.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Fabrica mare din România care se construiește lângă o fostă mină. Se fac investiții masive aici, iar o mulțime de locuri de muncă vor fi disponibile
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
⁠Nicoleta Luciu, mai ceva ca o puștoaică. A revenit la formele care au consacrat-o
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Data la care vor fi virați banii pe cardurile de alimente
Cancan.ro
Adio, sobe și șemineuri începând cu această dată. UE le interzice, inclusiv în România
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Andrei Caramitru chemat la poliție după o plângere depusă de Călin Georgescu
MediaFlux
BANI de la MINISTERUL MUNCII pentru 500 de mii de români! PENSIONARII și COPIII primesc SUMELE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar