Apariţia prinţesei Leia sub forma unei holograme în seria de filme de succes „Războiul Stelelor/ Star Wars”, în 1977, a fost privită ca fiind de domeniul ştiinţifico-fantastic, dar, patru decenii mai târziu, telefonul cu hologramă ar putea deveni un dispozitiv obişnuit pe care orice persoană ar putea să-l aibă. Acest dispozitiv va permite utilizatorilor să vadă o imagine 3D a persoanei cu care vorbesc, informează dailymail.co.uk.
Tehnologia este iniţiativa companiei poloneze Leia Display Systems, denumită după eroina din filmele „Războiul Stelelor/ Star Wars”.
Un model de lucru al telefonului cu hologramă 3D ar putea fi gata până anul viitor, dat fiind faptul că s-au realizat cu succes aparate interactive cu holograme 3D.
Un aparat-hologramă va primi imaginea şi o va reprezenta cu ajutorul unui proiector cu laser pe un „ecran” de vapori de apă, care îi va oferi imaginii a treia dimensiune.
Holograma va vorbi, se va mişca şi va asculta în timp real.
Compania crede că invenţia ar putea fi lansată pe piaţă în aproximativ cinci ani.
„Hologramele noastre vor duce apelul video la un alt nivel”, a declarat Marcin Panek, director executiv la compania Leia Display Systems. „Va fi ca şi cum persoane iubite, prieteni şi familia stau în faţa ta în timp ce vorbeşti cu ei din celălalt capăt al lumii. În acest moment, hologramele noastre sunt create folosind aparate care sunt mai înalte de 1,80 metri, dar proiectăm versiuni mai mici care pot fi puse pe o masă de cafea în sufragerie”, a completat Marcin Panek.
Panek a precizat că primele sisteme vor costa mii de lire sterline, dar, ca în orice progres tehnologic, preţul va scădea odată ce acestea vor deveni dispozitive comune.
De asemenea, Marcin Panek a menţionat că, în următorii zece ani, oamenii vor putea viziona meciurile de fotbal cu ajutorul hologramelor.