O bancă încasează o amendă URIAŞĂ după escrocheria secolului: două miliarde de dolari

JPMorgan Chase, cea mai mare bancă americană după active, va plăti guvernului SUA o amendă de peste 2 miliarde de dolari pentru că nu a raportat autorităţilor informaţii privind frauda masivă pentru care a fost condamnat fostul bancher Bernard Madoff.
Filip Stan
06 ian. 2014, 09:57
O bancă încasează o amendă URIAŞĂ după escrocheria secolului: două miliarde de dolari

Amenda ar putea fi anunţată în următoarele zile de autorităţile americane, au declarat pentru WSJ surse apropiate discuţiilor.

Cea mai mare parte din fonduri urmează să fie distribuite către victimele lui Madoff, care va petrece tot restul vieţii în închisoare după ce, ca administrator de active pe Wall Street, şi-a păgubit investitorii cu miliarde de dolari timp de peste 20 de ani printr-o aşa-numită schemă Ponzi.

Departamentul Justiţiei ar urma să încaseze 1,5 miliarde de dolari din amenda plătită de JPMorgan, restul urmând să ajungă la divizii ale Departamentului Trezoreriei SUA, potrivit surselor citate de WSJ.

JPMorgan a avut o colaborare de peste două decenii cu Madoff, încheiată în decembrie 2008 odată cu arestarea acestuia.

Banca este amendată în principal pentru deficienţe în zona controalelor interne, care au facilitat relaţia îndelungată cu Madoff şi au prevenit alertarea autorităţilor cu privire la activităţile dubioase ale managerului.

Cea mai mare bancă americană a fost sancţionată anul trecut cu amenzi în valoare totală de aproape 20 miliarde de dolari, în urma unor litigii şi anchete privind practicile din perioada premergătoare crizei financiare şi scandalului „balena de la Londra”, declanşat în 2012 după ce divizia de investiţii din Londra a grupului financiar a înregistrat o pierdere de peste 6 miliarde de dolari din cauza unor tranzacţii efectuate de traderi nesupravegheaţi.

În trimestrul al treilea al anului 2012, JPMorgan a constituit provizioane de 9 miliarde de dolari pentru acoperirea costurilor legate de procese şi investigaţii guvernamentale şi a anunţat că are rezerve de 23 miliarde de dolari pentru a absorbi astfel de cheltuieli.

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Satul din România cu plaje fine, liniște și mâncare bună. Ideal pentru cei care s-au săturat de aglomerația și serviciile de pe litoral
Capital.ro
Decizie pentru cei care locuiesc în case sau blocuri vechi. Statul va plăti banii
Playtech.ro
Stațiunea din România unde turiștii nu vor să meargă. E foarte populară, dar condiții sunt oribile
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Cum au fost păcăliți pensionarii. Abia acum s-a aflat
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să fie și otrăvit”
Capital.ro
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un cuțit în piept și mi-ai luat respirația
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
Mușchiul Syntrichia caninervis, Candidat Promițător pentru Colonizarea Planetei Marte
MediaFlux
VIITORUL PREȘEDINTE al SUA! CUTREMUR TOTAL după DEMISIA LUI BIDEN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!