Informaţia a fost confirmată de şefa comunicării Pro TV, Maria Apostol, după cum precizează paginademedia.ro. Nu este primul om cu nume care părăseşte compania în ultimul timp. Anul trecut, boss-ul Pro TV, Adrian Sârbu, a părăsit compania CME în portofoliul căreia se află şi postul din Pache Protopopescu. Adrian Sârbu a DEMISIONAT, dar va primi o sumă COLOSALĂ.
În luna noiembrie a anului trecut, Anca Budinschi, director general al Pro TV, a fost înlocuită la conducerea companiei de lituanianul Aleksander Cesnavicius. În aceeaşi lună, Ciprian Stancu, şef al vânzărilor al Central European Media Enterprises, în şase ţări, a renunţat la funcţia sa.
Contractul lui Adrian Sârbu cu Central European Media Enterprises, compania-mamă a Pro TV, a ajuns oficial la final, după ce acesta şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte CME, în luna august 2013.
Potrivit înţelegerii dintre companie şi părintele Pro TV, Adrian Sârbu a primit salariu de la CME în perioada august – decembrie 2013, iar la plecarea din companie a mai primit echivalentul a 5,4 milioane de dolari, în coroane ceheşti, scrie paginademedia.ro. În plus, el va fi primul întrebat şi va avea drept de preemţiune în cazul în care americanii vor decide să vândă operaţiuni pe care le deţin în România.
În prezent, Adrian Sârbu a rămas proprietar al grupului de presă Mediafax Group, care deţine agenţia de presă Mediafax şi mai multe publicaţii precum „Business Magazin”, „Ce se întâmpla doctore?”, „Ziarul Financiar” şi „Playboy”. Mediafax Group operează şi câteva zeci de site-uri, printre care „gandul.info”, „zf.ro”, „prosport.ro”, „descopera.ro”.