Evenimentul cu o înaltă încărcătură spirituală va avea loc în duminica Floriilor – 13 aprilie 2014.
Biletele achiziţionate pentru concertul din 24 decembrie care nu a mai avut loc rămân valabile pentru spectacolul pascal ce îi va avea ca protagonişti pe DIVNA şi pe Cristian Pomohaci.
Inegalabila DIVNA, adevărat simbol şi ambasador cultural al Serbiei, aduce etericele sale interpretări ale cântărilor ortodoxe bizantine pe scena Ateneului Român, într-un concert extraordinar dedicat bucuriei Învierii Domnului. Asemenea glasului unui înger din înaltul cerului, vocea DIVNEI va trece dincolo de timp şi spaţiu pentru a atinge şi înălţa sufletele prin iubire.
Alături de corul MELODI, pe care l-a fondat în 1991 şi care o va acompania pe 13 aprilie, DIVNA a susţinut reprezentaţii şi a fost aclamată la scenă deschisă, în lumea întreagă.
Actualmente preot paroh la Moşuni-Veţa, judeţul Mureş, Cristian Pomohaci s-a remarcat încă din adolescenţă prin talentul artistic, timbrul deosebit şi carisma personală. Debutul tânărului interpret a avut loc în zona folclorului autentic, însă vocaţia i-a purtat paşii spre cântările religioase, care i-au pus în valoare talentul şi sensibilitatea. Spre cultivarea talentului vocal a frecventat cursurile secţiei de bizantinologie a Conservatorului de Muzică Ciprian Porumbescu, iar urmând chemarea Domnului, Cristian Pomohaci a absolvit facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Pe 13 aprilie va încălzi inimile celor prezenţi la Ateneul Român cu frumoase cântări religioase cu temă pascală, pline de har, smerenie şi sinceritate.
DIVNA este cunoscută şi apreciată la nivel mondial pentru abordarea muzicală de o puritate desăvârşită, pentru claritatea tonalităţii şi pentru coloratura vocală ieşită din comun.
DIVNA LJUBOJEVIĆ şi-a început pregătirea în domeniul muzical la mânăstirea Vavedenje din Belgrad, la vârsta de 10 ani şi a moştenit dragostea pentru muzica sacră bizantină de la călugăriţele de origine rusă, care şi-au dedicat viaţa conservării acestei tradiţii culturale. Supranumită şi vocea îngerilor, DIVNA este un simbol al Serbiei, ţară în care a cunoscut consacrarea în postura de solist, dirijor şi pedagog, iar ca soprană este apreciată la nivel mondial.
Cariera DIVNEI este presărată cu elemente notabile: născută în 1970, DIVNA s-a lăsat de mică furată de tainele muziicii sârbeşti, ruseşti şi original bizantine. Şi-a desăvârşit pregătirea la Colegiului de Muzică Mokranjac din Belgrad, devenind apoi licenţiat al Academiei de Muzica din Novi Sad. A dirijat, încă de la vârsta de 18 ani, Corul Mokranjac din Belgrad şi s-a remarcat în postura de cel mai tânăr dirijor al Primei Societăţi Corale – formaţiunea corală cu cea mai îndelungată istorie din spaţiul sârbesc.
Calităţile vocale deosebite îi permit DIVNEI să îşi asume postura de solist, atât în piese bisericeşti cât şi în pasaje de operă, iar nu în ultimul rând, artista se remarcă şi ca pedagog, predând solfegiu şi cântare corală în cadrul Academiei de Muzica Amilly din Franţa, Olanda şi Marea Britanie.
Pentru concertul din 13 aprilie sunt în vânzare următoarele categorii de bilete:
Categoria 1 – 250 lei
Categoria 2 – 200 lei
Biletele se găsesc în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), magazinele Flanco, Librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi Diverta, şi online pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro şi www.myticket.ro.