Nu ţi-ai înregistrat câinele încă? Iată ce au decis autorităţile

Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân este gestionat de Colegiul Medicilor Veterinari, iar ASPA nu mai are competenţa înregistrării acestor patrupede, informează Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) joi printr-un comunicat de presă.
Romania TV
09 ian. 2014, 10:43
Nu ţi-ai înregistrat câinele încă? Iată ce au decis autorităţile

Potrivit Legii nr. 258/2013 pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, registrul de evidenţă a câinilor cu deţinător este gestionat de Colegiul Medicilor Veterinari, iar identificarea lor e obligatorie şi se suportă de către aparţinător.

„Proprietarii, deţinătorii temporari ai câinilor, persoane fizice şi persoane juridice de drept public sau de drept privat, adăposturile publice şi ale asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor care dau spre revendicare şi adopţie câini au obligaţia să îi înregistreze în Registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân. Unităţile medical-veterinare înregistrate care efectuează acţiunea de microcipare a câinilor au obligaţia de a comunica Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân în termen de cinci zile de la data implantului numărul de microcip. Acesta e trecut de către medicii veterinari în mod obligatoriu în carnetul de sănătate al câinelui şi în paşaportul câinelui, după caz, ambele documente având serii şi numere unice, conform normelor stabilite de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor”, mai prevede acelaşi act normativ.

CITEŞTE ŞI: Cum şi de cine vor fi verificaţi stăpânii de câini dacă au microcipat şi înregistrat animalele

Coordonatorul proiectului ASPA, Răzvan Băncescu, a precizat că instituţia pe care o reprezintă va derula în continuare programul de sterilizare gratuită a câinilor cu deţinător prin 23 de cabinete veterinare.

„Sterilizarea câinilor cu deţinător reprezintă una dintre componentele principale ale Planului pentru gestionarea câinilor din Municipiul Bucureşti”, a adăugat Băncescu.

Aveţi câine? Ce trebuie să ştiţi atunci când ieşiţi la plimbare cu el. Amenzile sunt usturătoare

Câinii cu stăpân trebuie microcipaţi până la 1 martie 2014

Potrivit ANSVSA, cinii cu stăpân trebuie microcipaţi până la 1 martie 2014 sau în termen de maxim 30 de zile de la fătare şi înregistraţi în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stapân (RECS), potrivit unui proiect de norme elaborat de ANSVSA şi pus în dezbatere publică.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a pus, miercuri, în dezbatere publică un proiect de norme privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân.

Proiectul de norme metodologice reglementează măsurile necesare pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a
câinilor fără stăpân, aprobată cu modificări şi completari prin Legea nr. 227/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Proiectul de norme stabileşte activităţile, atribuţiile, responsabilităţile, regulile şi documentele referitoare la implementarea şi operarea Registrului de Evidenţă a Câinilor cu Stapân, pe întreg teritoriul României, prin înregistrarea cabinetelor veterinare, identificarea individuală şi înregistrarea fiecărui animal şi a evenimentelor din viaţa lor, a proprietarului acestuia, înregistrarea informaţiilor veterinare şi scoaterea din evidenţă în cazul morţii.

„Câinii circulă pe teritoriul României numai identificaţi şi înregistraţi potrivit prevederilor prezentei norme sanitare veterinare şi însoţiţi de carnet de sănătate”, se arată în proiect, precizându-se că animalele vor fi identificate „exclusiv prin implantarea unui microcip”.

Câinii nou născuţi cu proprietar vor fi identificaţi în termen de maxim 30 zile de la fătare, şi în orice caz înainte de vânzarea sau scoaterea în spaţii publice a acestora, câinii adulţi cu proprietar – în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a normelor, dar nu mai târziu de 1 martie 2014, câinii proveniţi din adăposturile publice – în momentul adopţiei, dar în orice caz înainte de a părăsi adapostul, potrivit proiectului.

Înregistrarea în RECS a câinilor identificaţi se realizează pe loc, imediat după microcipare odată cu eliberarea carnetului de sănătate.

Câinii neidentificaţi şi neînregistraţi după data de 1 martie 2014 sunt consideraţi câini fără stapân şi sunt trataţi conform procedurilor legale, mai prevede proiectul de norme.

Câinii cu stăpân vor fi identificaţi prin microcip de către medici veterinari de libera practică organizaţi în conditiile legii înregistraţi ca utilizatori ai RECS. Medicii veterinari de liberă practică, împuterniciţi, organizaţi în condiţiile legii, care îşi desfăţşoară activitatea în cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare sunt exceptaţi de la obligaţia de a se înregistra ca utilizatori ai RECS.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Ce județe sunt vizate de alerta ANM
Capital.ro
Sfârșitul lui Călin Georgescu. Oamenii lui au aflat adevărul abia acum: A ajuns să...
Playtech.ro
Ordinea în care se pun legumele în salata de boeuf. Acesta e secretul gustului perfect, vei observa diferența
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
„Întinde-te! Stai jos!”. Momentul în care medicul din Arabia Saudită a fost arestat în atacul terorist de la târgul de Crăciun din Germania
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Cozonacul cu umplutură de fistic, vedetă pe masa de Crăciun. Rețeta devenită virală pe internet
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Atac devastator la un târg de Crăciun din Germania! Cel puțin 11 persoane au murit și alte 60 au fost rănite după ce o mașină a intrat în mulțime
Cancan.ro
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Fosta soție a lui Călin Georgescu acuză și cere despăgubiri. E foarte grav ce i s-a întâmplat Danielei
StirileBZI
Reprezentanții BNR, avertisment pentru banii românilor: „Sunt două riscuri sistemice!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO Atentat terorist la un târg de Crăciun. O mașină a spulberat mulțimea: printre morți, și un copil
substantial.ro
Firma Kensington Communication, reacție la dezvăluirile Snoop despre campania de pe TikTok
MediaFlux
Pensionarii care primesc PENSII DIFERITE de la 1 ianuarie
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Compania străină care vrea români la muncă. Le oferă 5500 de euro lunar