„Odată cu aprobarea noii legi a minelor, cel mai probabil în cursul lunii februarie, va exista cadrul legal pentru redeschiderea proiectului minier la Remin Baia Mare. Dealtfel, textul noii legi a minelor a fost îmbunătăţit substanţial, astfel încât este favorabil celor care doresc să investească în sectorul minier. Astfel, noua lege prevede scurtarea unor termene, asigurarea respectării proprietăţii, despăgubiri corecte, transparenţă şi au fost eliminate prevederile care puteau fi interpretate ca fiind cu dedicaţie”, a spus Andrei Gerea in cadrul intalnirii cu ambasadorul Marii Britanii.
În data de 10 decemebrie, Legea minelor a picat in plenul Camerei Deputatilor din cauza voturilor insuficiente, chiar daca, aparent, membrii USL au cazut de acord sa treaca initiativa legislativa. Cateva zile mai tarziu, premierul Victor Ponta a spus ca Andrei Gerea, ministru liberal, are mandat să elaboreze un nou proiect al legii minelor care să fie adoptat de Parlament.