Breaking
News
Întrebată dacă participarea la dezbatere i-ar putea aduce sancţiuni din partea conducerii PDL, Udrea a spus: „Altădată aş fi răspuns nu, pentru că dezbaterea este despre dreapta, nu împotriva cuiva, dar având în vedere că alţi colegi ai mei au fost sancţionaţi pentru că au avut puncte de vedere diferite de alte conducerii, mă gândesc că este posibil şi asta”, potrivit Mediafax.
Europarlamentarul Cristian Preda a organizat joi dezbaterea „Influenţa PPE în România, în perspectiva alegerilor europene şi prezidenţiale din 2014”, la care au participat deputatul PDL Elena Udrea, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Eugen Tomac, şi preşedintele Forţei Civice, Mihai-Răzvan Ungureanu.