Haşotti: Dragnea să-şi îndrepte „părerile de rău” spre alianţele PSD-PDL din ţară

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, susţine că vicepremierul Liviu Dragnea ar trebui să-şi îndrepte "părerile de rău" spre alianţele pe care PSD le-a încheiat cu PDL în judeţe precum Neamţ, Mehedinţi sau Suceava, iar pentru clarficarea situaţiei este necesară completarea protocolului USL.
Filip Stan
10 ian. 2014, 12:59
Haşotti: Dragnea să-şi îndrepte

„Regretele domnului Dragnea și părerile sale de rău ar trebui să fie îndreptate în primul rând către alianțele pe care propriul partid le-a făcut cu PDL în județe precum Neamț, Mehedinți și Suceava. În aceste condiții, domnul Dragnea nu vede decât o parte a adevărului și anume aceea care îi convine, dar care este și mai puțin relevant. Nu știu de ce, dar cu ocazia declarației sale, mi-am amintit că domnul Dragnea a fost un important membru PDL. În aceeași ordine de idei, nu trebuie să se uite faptul că PNL nu a fost de acord cu semnarea pactului de coabitare cu Traian Băsescu”, susţine Haşotti, citat de Mediafax.

Liderul senatorilor PNL a mai afirmat că discutarea situaţiei din teritoriu la nivelul liderilor USL de la centru, fiind necesare adăugiri la protocolul de funcţionare al alianţei.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, că este foarte rău că PNL s-a aliat cu PDL la Ilfov, menţionând că subiectul va fi discutat într-o şedinţă a USL care va avea loc luni, iar „lucrurile se vor rezolva”.

Întrebat cât va rezista USL, Dragnea a râs şi a răspuns: „O să vă spun ceva inteligent acum: USL va rezista până când se va rupe”.

VEZI SI:

Dragnea: Listele comune cu PNL ne aduc mai puţini europarlamentari. Trebuie să mergem separat

 

 

Spynews
David Popovici a câștigat aurul la Jocurile Olimpice. S-a impus la doar 2 sutimi față de locul secund
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Singura plantă care poate să înlocuiască purificatorul de aer din casă. Îndepărtează poluanții nocivi și e considerată o adevărată ”minune”
Capital.ro
Se interzic mașini în România. Apare o nouă taxă auto în orașe. Amendă 500 lei/zi, dacă ignori
Playtech.ro
Sociologul Alfred Bulai, acuzat că ar fi făcut avansuri studentelor, în timp ce era profesor și decan la SNSPA. Poliția a început o anchetă
DailyBusiness
Cati bani primește David Popovici după ce a câștigat medalia de aur. Sportivul a scris istorie la JO2024
Adevarul
Pedeapsă exemplară pentru un șofer care a provocat un accident mortal la 160km/h. Mesajul unei tinere pasagere înainte de impact: „Voi muri”
Spynews
Angelina Jolie a angajat un asasin pentru propria moarte. De ce nu a fost dus la capăt planul vedetei
Spynews
Greii stand-up-ului românesc o pun la zid pe Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea. Nelu Cortea și Radu Bucălae o fac praf pe actuala iubita a lui Spike. Nici el nu a scapat
Evz.ro
Românii, mai săraci din toamnă. Vestea care le pune capac
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Autorul dublei crime din Buzău, amenințări cu moartea la ieșirea de la audieri: „Puteam să te omor și pe tine”. Bărbatul susține că nu regretă fapta
Capital.ro
Statul cere banii de la români. Obligația, trecută direct în lege. Poliția intervine imediat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Comandant al grupului Wagner ucis în Mali în timpul unui atac al rebelilor
MediaFlux
PENSIONARII care pot RĂMÂNE FĂRĂ măriri de PENSIE! DECIZIA care schimbă TOTUL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!