Andreea Niţu, în vârstă de 17 ani, va rămâne internată în Secţia de Neurochirurgie a SJU Craiova, medicii spunând că starea sa este mai bună şi fiind optimişti în privinţa şanselor sale de supravieţuire, informează Mediafax.
Colegii şi profesorii Andreei Niţu, de la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”, din Craiova, unde aceasta era elevă în clasa a XI-a, au strâns bani pentru a o ajuta şi pentru a-i ajuta familia. Astfel, aceştia au strâns suma de 2.160 de lei, bani pe care i-au pus într-un plic pe care l-au dat unchiului fetei, care le-a mulţumit pentru gestul făcut.
„Colectivul de profesori, dar şi de elevi este alături de eleva Niţu Andreea, din clasa a XIa, secţia Ştiinţele Naturii, în aceste momente. Este un accident teribil, din care tatăl a decedat, iar eleva noastră este în comă indusă. Am luat legătura cu mama şi cu unul dintre cumnaţii dânsei şi ei făceau naveta, zilnic, de 150 de kilometri, dus-întors, de la Moţăţei. Este un act de curaj, de devotement faţă de familie. Noi am hotărât, colegii, elevii, Consiliul, să facem un comitet de ajutorare şi să strângem bani, iar eleva va fi preluată de noi şi toate costurile de cazare şi mâncare vor fi suportate de liceu”, a declarat Ionuţ Pătularu, directorul unităţii de învăţământ.
În plus, conducereile ambelor şcoli din Craiova la care învaţă cei doi adolescenţi au hotărât să le acorde cazare şi masă de acum încolo.
Accidentul în care a fost implicat Silviu Lung a avut loc miercuri după-amiază, în localitatea doljeană Radovani, pe drumul european E 79, care leagă Craiova de Calafat, după ce autoturismul Mercedes condus de fostul portar a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o maşină Renault în care se aflau trei persoane.
În urma impactului, şoferul care conducea autoturismul Renault, un bărbat de 41 de ani, a murit, iar cei doi copii ai acestuia au fost răniţi. De asemenea, Silviu Lung a suferit leziuni uşoare la nas şi la frunte.