Administraţia Prezidenţială a transmis în acest sens un anunţ de presă referitor la programul preşedintelui Băsescu, potrivit Mediafax.
Întâlnirea s-a desfăşurat fără accesul presei şi s-a încheiat după circa o oră.
Asistentul secretarului american de Stat Victoria Nuland şi-a început, vineri, vizita de două zile la Bucureşti pe tema consolidării statului de drept.
Sâmbătă dimineaţă, la ora 9.00, conform programului anunţat de MAE, Nuland se va întâlni cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, urmând ca la ora 9.30 cei doi oficiali să facă scurte declaraţii de presă.
De asemenea, oficialul american se va întâlni cu reprezentanţi ai societăţii civile.
Potrivit unui comunicat emis de Biroul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Victoria Nuland va discuta la Bucureşti despre relaţiile bilaterale, probleme regionale şi eforturile de consolidare a statului de drept.
Nuland nu are programată o întâlnire cu premierul Victor Ponta, care, conform lui Corlăţean, avea un program făcut de mult timp şi nu putea fi modificat.
Vizita Victoriei Nuland se înscrie într-un turneu european care a început marţi în Olanda şi care a inclus Germania şi Lituania. De la Bucureşti, Nuland va pleca la Paris.
Sosirea Victoriei Nuland la Bucureşti are loc la scurt timp după ce Camera Deputaţilor a adoptat o serie de modificări controversate la Codul Penal, criticate de reprezentanţii diplomatici americani la Bucureşti.
Ambasada SUA la Bucureşti a susţinut, într-un comunicat, că amendamentele la Codul Penal adoptate de Camera Deputaţilor „ar reprezenta un pas înapoi pentru România” şi acţiunea Parlamentului „este un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia României”.
Victoria Nuland a fost numită în funcţia de asistent pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului american de Stat la 18 septembrie 2013, potrivit CV-ului postat pe site-ul Departamentului de Stat. Din această poziţie, Nuland este responsabilă pentru relaţiile diplomatice cu 50 de ţări din Europa şi Eurasia, dar şi cu NATO, Uniunea Europeană şi OSCE. Anterior, Nuland a fost purtătoarea de cuvânt a fostului secretar de Stat Hillary Clinton.
În perioada februarie 2010 – iunie 2011, Victoria Nuland a fost trimis special pentru Forţele Armate Convenţionale din Europa. Din 2005 până în 2008 a fost ambasadorul Statelor Unite la NATO.
În anii ’90, a fost adjuncta ambasadorului american în Comunitatea Statelor Independente, unde se ocupa de politica SUA faţă de Rusia şi ţările din Caucaz. La începuturile carierei sale în Departamentul de Stat, Victoria Nuland, expertă pe probleme ruseşti, a lucrat la Ambasada SUA din Moscova.
De asemenea, a contribuit la deschiderea primei misiuni diplomatice americane în Mongolia. În vârstă de 52 de ani, Victoria Nuland şi-a început cariera diplomatică în timpul preşedintelui Bill Clinton, când a lucrat pentru Strobe Talbott, adjunctul secretarului de Stat. După venirea la Casa Albă a lui George W. Bush, Nuland a devenit consilier pe probleme de politică externă a vicepreşedintelui Dick Cheney.
Nuland este căsătorită cu istoricul neoconservator Robert Kagan de la Brookings Institution, care a fost consilierul lui Mitt Romney, candidatul Partidului Conservator la prezidenţialele din 2012. În pofida convingerilor sale neconservatoare, Kagan a colaborat cu diverşi politicieni, inclusiv cu fostul secretar de Stat Hillary Clinton.