Toţi cei cinci membri ai familiei se aflau în casă atunci aceasta a luat foc. Disperaţi, oamenii au sunat după ajutor, iar până la venirea pompierilor unii dintre ei au rămas în casă, în speranţa că mai pot salva ceva.
„Incendiul se manifesta cu flacără deschisă pe circa 200 de metri pătraţi pe ambele niveluri, etajul unu şi pod. Când pompierii au ajuns la faţa locului erau persoane în casă”, a declarat pompierul Vanca Radu.
Vecinii povestesc că înainte de a vedea flăcările au auzit un zgomot puternic.
Munca pompierilor a fost una dificilă. Imobilul este lipit de o alta clădire vecină şi exista pericolul ca focul să se extindă. „Pagubele materiale sunt însemnate. Aproape toată casa a fost afectată de incendiu”, a mai spus Vanca Radu.
Cei cinci oameni rămaşi pe drumuri se vor adăposti la rude până când îşi vor repara casa.
CITEŞTE ŞI: Incendiu puternic în Neamţ. O bătrână a fost rănită