Bianca Drăguşanu postează fotografii cu diverse citate pe Facebook, parcă într-o încercare de a demonstra că şi-a învăţat lecţia şi că se căieşte pentru suferinţa pe care i-a provocat-o soţului ei. „În fiecare dimineaţă ne naştem din nou. Ce facem azi este ceea ce contează cel mai mult”, scrie pe cea mai recentă imagine postată de Bianca Drăguşanu pe Facebook. Nu este singurul mesaj în care sugerează că a rupt-o cu trecutul.
Bianca Drăguşanu pare să se fi resemnat în privinţa relaţiei cu Victor Slav şi priveşte spre viitor. „Fiecare sfant are un trecut şi fiecare pacatos are un viitor”, citează fosta asistentă „păcătoasă” din Oscar Wilde.
Anterior, Bianca Drăguşanu postase un mesaj la fel de resemnat – „Sometimes you win, sometimes you … learn / Uneori câştigi, alteori… tragi învăţăminte”.
Replica lui Victor Slav nu s-a lăsat aşteptată. Prezentatorul de la PRO TV a publicat pe contul lui de Facebook un citat în care îi lasă de înţeles roşcatei că nu îi va ierta escapada amoroasă cu Adrian Cristea la Paris. „Sometimes you have to forget what you feel and remember what you deserve” („Câteodată trebuie să uiţi ceea ce simţi şi să-ţi aminteşti ce meriţi!”), a scris Victor Slav pe contul de socializare.