Berlusconi nu se resemnează: Il Cavaliere VREA să candideze la alegerile europarlamentare

În pofida condamnării sale recente pentru fraudă fiscală - care îl împiedică pe Silvio Berlusconi să devină candidat electoral, după ce a fost exclus din Senatul italian, şi să ocupe funcţii politice - "Il Cavaliere" a anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că va conduce lista partidului său la alegerile europene din 25 mai, notează luni ziarul El Mundo.
Romania TV
13 ian. 2014, 11:51
Berlusconi nu se resemnează: Il Cavaliere VREA să candideze la alegerile europarlamentare

Berlusconi a declarat vineri că ţări ca Malta, România, Bulgaria şi chiar Spania ar fi dispuse să-i accepte candidatura la alegerile europene. „Sper să fiu cap de listă în toate regiunile la alegerile europene”, a dat el asigurări duminică, la o reuniune a coordonatorilor din partidul său, Forza Italia.

Berlusconi nu se resemnează şi se agaţă de ideea – fantezistă, potrivit multor jurişti – că, până în momentul în care se vor rezolva apelurile după sentinţa în baza căreia a fost condamnat în august la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală, nu va putea fi împiedicat să candideze la aceste alegeri.

Însă în faţa scenariului, foarte probabil, ca justiţia să-l împiedice să-şi vadă visul de a deveni candidat electoral, cel care a fost de trei ori prim-ministru va încerca să fie ales candidat într-o altă ţară şi nu în Italia. „Însă vreau să-mi lansez candidatura în Italia„, a spus el.

Reprezentanţi ai Partidului Democrat (PD), principala formaţiune de centru-stânga italiană, au reacţionat imediat faţă de ideea ca Berlusconi să devină cap de listă al partidului Forza Italia la alegerile pentru Parlamentul European, ce vor avea loc la 25 mai. „Cei de la Bruxelles probabil că se prăpădesc de râs„, a spus Gianni Pittella, vicepreşedintele PE şi membru al PD.

Oricât şi-ar dori, lui Berlusconi îi va fi foarte greu să devină candidat la aceste alegeri. Este posibil să-i fie greu şi să conducă o campanie în favoarea candidaţilor propriului partid. „Il Cavaliere” aşteaptă încă să fie pusă în aplicare sentinţa pe care a primit-o anul trecut pentru fraudă fiscală. Graţie amnistierii de care beneficiază, datorită vârstei sale de 77 de ani, nu va face închisoare, dar va trebui să ispăşească un an de arest la domiciliu sau să realizeze servicii sociale.

Citeşte şi Silvio Berlusconi ar putea să candideze la europarlamentare din România

Totul arată că a doua variantă este cea mai posibilă. Aceste servicii ar urma să le presteze într-un centru de reabilitare a toxicomanilor, în cadrul unei organizaţii neguvernamentale gestionate de un prieten al său. Din acest moment însă mişcările lui vor fi drastic limitate. Dacă va dori să participe la mitinguri, să se deplaseze în oraş sau să apară la vreo dezbatere televizată, va avea nevoie de aprobarea prealabilă a tribunalului de supraveghere.

Avocaţii lui Berlusconi lucrează febril pentru a evita ca executarea sentinţei să intervină înainte de alegerile europarlamentare din 25 mai. Conform procedurilor obişnuite ale justiţiei italiene, executarea unei sentinţe întârzie în medie un an, declară reprezentanţii săi legali. Dacă în cazul lui Berlusconi va interveni, înainte de luna august (când se împlineşte un an), ei asigură că va fi un semn clar al persecuţiei la care este supus de „judecătorii comunişti”.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Horoscop Camelia Pătrășcanu pentru a doua zi de Crăciun. Ce se întâmplă cu Gemenii și Racii
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Playtech.ro
Când se servesc piftia și sarmalele la masa de Crăciun, de fapt. Ora ideală la care trebuie consumate
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Armata obligatorie, reintrodusă din 2025. Prima încorporare, în vară
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine este Cristela Georgescu, de fapt. S-a aflat ce a făcut soția lui Călin Georgescu
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Domeniul schiabil din Sinaia închis de Crăciun din cauza viscolului
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?