CNA sesizează Colegiul psihologilor întrucât Aliodor Manolea a vorbit despre „pacientul” Băsescu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de luni, să sesizeze Colegiul psihologilor în legătură cu afirmaţiile făcute de psihologul Aliodor Manolea despre Traian Băsescu şi care au fost difuzate în reluare, pe 3 decembrie, în emisiunea "Sinteza zilei".
Romania TV
13 ian. 2014, 13:09
CNA sesizează Colegiul psihologilor întrucât Aliodor Manolea a vorbit despre

Potrivit CNA, în emisiunea „Sinteza zilei” din 3 decebrie 2013 au fost difuzate în reluare pasaje din interviul pe care Victor Ciutacu i l-a luat lui Aliodor Manolea în iulie 2012 şi care a fost difuzat tot la Antena 3. În acest interviu, Aliodor Manolea era prezentat drept parapsihologul lui Traian Băsescu şi vorbea despre relaţia pe care a avut-o cu Traian Băsescu în timpul campaniei electorale.

Pe de altă parte, în ediţiile din 3 şi 4 decembrie ale emisiunii „Sinteza zilei”, moderatorul Mihai Gâdea şi invitatul Mugur Ciuvică s-au referit la Aliodor Manolea folosind cuvântul „vrăjitor”.

Ulterior, Aliodor Manolea a sesizat CNA, fiind nemulţumit că a fost asociat cu termenul „vrăjitor”.

„În repetate rânduri prezentatorul Mihai Gâdea a folosit sintagma jignitoare «vrăjitor» cu adresabilitate directă la mine prin pronunţarea numelui meu – Aliodor Manolea. Menţionez că nu eram în platou, iar prezentatorul nu a specificat că ar aştepta replica mea, măcar la telefon”.

Aliodor Manolea a mai spus în sesizarea trimisă CNA că, în aceeaşi emisiune, invitatul Mugur Ciuvică a vorbit „în sens peiorativ, jignitor” despre clienţii lui Manolea.

„Consider că mi se aduc foarte grave prejudicii de imagine, care îmi afectează activitatea profesională şi publică (…) Menţionez că, din punct de vedere profesional, sunt psiholog, psihoterapeut, doctor în ştiinţe, doctor în psihologie şi doctorand în ştiinţe militare şi bineînţeles că nu sunt «vrăjitor»”, mai spune Aliodor Manolea în sesizarea sa.

Aliodor Manolea a mai spus că a solicitat Antena 3 să îi acorde dreptul la replică „sub forma unui text scris”, însă nu i-a fost acordat.

El a solicitat totodată CNA să aplice „sancţiunea maximă pentru forma continuată” a denigrării sale, atât pentru Antena 3, cât şi pentru „prezentatorul şi realizatorii emisiunii calominatoare”.

La rândul său, Mirela Bomboe, reprezentanta Antena 3 la şedinţa de luni a CNA, a spus că nu i-au fost aduse acuzaţii lui Aliodor Manolea în cele două emisiuni analizate. Ea a mai spus că Antena 3 a considerat „neîntemeiată” solicitarea lui Aliodor Manolea de acordare a unui drept la replică. „În emisiune s-a discutat la modul generic, nu i s-au adus acuzaţii, iar pe ecran a apărut titrat «parapsiholog» (…) Nu putem acorda drept la replică la o opinie sau la o judecată de valoare”, a mai spus Mirela Bomboe.

În urma discuţiei, membrii CNA au decis, însă, în şedinţa de luni a Consiliului, că nu se justifică acordarea unui drept la replică în acest caz. Toţi membrii CNA au votat împotriva acordării dreptului la replică solicitat de Aliodor Manolea.

„Mi-e greu să mă hotărăsc dacă este cazul să se acorde un drept la replică, pentru că mă impresionează faptul că acest parapsiholog face dezvăluiri despre un pacient, indiferent cine este pacientul”, a spus membrul CNA Christian Mititelu, referindu-se la redifuzarea interviului în care Aliodor Manolea vorbea despre Traian Băsescu.

„În mod normal, Colegiul psihologilor ar trebui să se autosesizeze”, a spus, la rândul său, membrul CNA Cristina Trepcea.

„Poate ar trebui să sesizăm noi Colegiul psihologilor”, a spus Narcisa Iorga, membru al CNA.

„Nu era vorba despre un pacient”, a spus, însă, Răsvan Popescu, membru al CNA, referindu-se la faptul că Traian Băsescu a fost „un client” al lui Aliodor Manolea.

„Păi dacă nu era pacient, atunci el nu e parapsiholog, e vrăjitor”, a completat Christian Mititelu.

Însă, în urma discuţiilor, la propunerea Narcisei Iorga, CNA a decis să sesizeze Colegiul psihologilor în acest caz.

„Pentru” au votat Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Christian Mititelu, Monica Gubernat şi Cristina Trepcea, în timp ce „împotrivă” au votat Laura Georgescu, Viorel Vasile Buda, Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu şi Lorand Turos.

Decizia de sesizare a Colegiului psihologilor a fost luată în baza articolului 10, alineatul 6 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Consiliul este obligat să sesizeze autorităţile competente cu privire la apariţia sau existenţa unor practici restrictive de concurenţă, a abuzului de poziţie dominantă sau a concentrărilor economice, precum şi cu privire la orice alte încălcări ale prevederilor legale care nu intră în competenţa sa”.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Andra Voloș, prima reacție după ce Robert Lele a anunțat despărțirea, dar apoi a șters postarea. Mesajul emoționant al soției cântărețului / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Drumul pe care orice șofer român trebuie să-l facă o dată-n viață. E la fel de spectaculos ca Transfăgărășan și trece printr-o zonă superbă
Capital.ro
Marea actriță s-a stins. Era cea mai elegantă doamnă: Poți străluci, în ciuda oricărei suferințe
Playtech.ro
Programul „Subvenții pentru căminul familiei”. Când începe şi cum s-ar plăti ratele la bănci de către stat
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Medicii i-au reatașat capul unei femei „decapitate” după o căzătură cumplită. „Neurochirurgul meu a trebuit să-mi țină craniul în loc cu mâinile”
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Imagini emoționante cu Armin Nicoară și bebelușul său. Cum a fost surprins cu fiul său, Amir Efrem / VIDEO
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! Cod galben de vânt puternic. Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea în toată țara
Evz.ro
Regula pentru proprietarii de apartamente. Riscă procese
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Angela Similea a pierdut una dintre cele mai dragi persoane! Mesajul sfâșietor postat de artistă: „Mă rog ca sufletul ei să-și deschidă aripile”
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea va fi grațiată? Anunțul făcut de Victor Ponta și Crin Antonescu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii