ALARMANT: Porcii, ÎNGRĂŞAŢI cu pui şi găini moarte VIDEO

Porci hrăniţi cu pui şi găini moarte, a căror carne ajunge apoi în farfuriile noastre. Aceasta este o realitate alimentară din România pe care foarte puţină lume o cunoaşte. Păsările sunt cumpărate, pe ascuns, de la fermele avicole şi folosite ca hrană, pentru că proteina animală grăbeşte îngrăşarea porcului.
Filip Stan
13 ian. 2014, 20:04
ALARMANT: Porcii, ÎNGRĂŞAŢI cu pui şi găini moarte VIDEO

Această practică este interzisă în Uniunea Europeană, din cauza bolilor care pot fi astfel transmise, dar unii crescători din sudul României o folosesc pentru că prezintă două avantaje: puii şi găinile moarte se vând mai ieftin decât furajele aprobate de lege, iar porcul se îngraşă mai repede decât cu cereale, scrie romanialibera.ro.

Proteina animală când vine să echilibreze din punct de vedere nutriţional un furaj poate avea acest efect, dar conţine şi multă grăsime, acele păsări moarte, şi de obicei în grăsime se acumulează şi anumite pesticide care au şi ele un rol în exacerbarea creşterii masei de grăsime la animalul care o consumă. Vine un aport substanţial de calorii pentru acel animal. Prin astfel de practici se pot disemina aceşti prioni. Prionii sunt nişte entităţi biologice extrem de rezistente. Ei nu se distrug nici în momentul în care ai carbonizat carnea. Evoluţia bolii este extrem de lentă şi extrem de insidioasă şi poate să apară o boală de tip degenerescenţă”, a declarat, la România TV, profesorul dr. Gheorghe Mencinicopschi.

„România liberă” a reuşit să obţină, din mai multe surse, confirmarea că la această metodă apelează, mai ales, persoane care cresc animale în gospodăriile proprii, pe care apoi le vând în târgurile comunale. Aceştia cumpără puii sau găinile de la societăţi avicole din judeţele vecine Bucureştiului, le fierb, iar supa astfel rezultată e folosită ca hrană.

Hrănirea animalelor destinate consumului cu alte animale decedate este o practică care în România a fost interzisă din 2005. Decizia a fost luată după epidemia cunoscută sub numele „vaca nebună”, când specialiştii au constatat că „apariţia şi extinderea encefalopatiilor prionice a fost favorizată de folosirea în alimentaţia animalelor a făinurilor derivate din prelucrarea cadavrelor şi a subproduselor de abator”, potrivit revistei Ferma. Din acest motiv, legea prevede că resturile animale trebuie arse.

Citeşte şi De ce sunt crenvurştii atât de PERICULOŞI pentru sănătate? Vezi cum se prepară aceste alimente VIDEO

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță vremea pentru luna mai. Fenomenul meteo care pune stăpânire pe toată țara în final de lună
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai