‘Eu, atâta timp cât sunt liderul partidului, îmi cunosc foarte bine partidul, încerc să îl duc pe calea pe care majoritatea PSD-ului doreşte să meargă şi, nu legat de asta, ceea ce oamenii din PSD vor: vor să guvernăm bine, să aibă garanţii că dacă noi câştigăm alegerile nu se mai întâmplă ca în 2004 şi 2008, când le-am câştigat şi le-am câştigat degeaba – vorbesc de garanţii constituţionale aici, pentru că, ştiţi, se punea problema: când s-a mai întâmplat să câştigi alegerile şi să n-ai prim-ministru? Păi noi, PSD-ul, am păţit-o, chiar de două ori. În 2004 şi în 2008. Deci asta aşteaptă PSD-ul de la mine, ca lider, dupa ce atâţia ani am stat în opoziţie sau, mă rog, am fost obligaţi la compromisuri care nu ne-au ajutat, nici pe noi, nici electoratul nostru’, a declarat Victor Ponta.