Conform reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Neamţ, accidentul s-a produs pe Drumul Naţional 15D, între localităţile Horia şi Dulceşti.
Automobilul în care se afla prefectul de Neamţ s-a ciocnit frontal cu un autoturism Dacia, informează România TV. În urma impactului, şoferul Daciei şi-a pierdut viaţa, iar două persoane din cealaltă maşină, între care şi prefectul, au fost rănite.
„Şoferul unui Logan, în vârstă de 64 de ani, a efectuat o depăşire neregulamentară pe raza comunei Trifeşti şi a intrat în plin în autoturismul condus de prefectul George Lazăr. În urma coliziunii, şoferul vinovat a decedat. Prefectul George Lazăr şi ceilalţi pasageri sunt policontuzionaţi’, a declarat comisarul şef Paul Tablan, inspectorul şef al Poliţiei Neamţ.
În urma investigaţiilor efectuate la Spitalul municipal Roman, medicii au decis transportarea prefectului George Lazăr la o clinică de specialitate din Iaşi, fiind suspect de fractură cervicală. Ceilalţi doi pasageri ai autoturismului Wolkswagen Touareg, proprietatea Prefecturii Neamţ, au rămas internaţi la Spitalul Roman.
„A suferit un traumatism cranio-cerebral deschis, care nu pune probleme cerebrale, fiind investigat la computer tomograf. Este stabil hemodinamic şi a fost transferat la Iaşi pentru investigaţii suplimentare întrucât are şi leziuni la coloană, dar starea sa este bună”, a declarat Cătălina Pălăncianu, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă din Roman.
Aceasta a precizat că la unitatea medicală din Roman au mai fost aduse două persoane care se aflau în maşină cu prefectul şi care au suferit leziuni uşoare, cel mai probabil nefiind necesară spitalizarea acestora.
Poliţiştii au demarat cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.